Eveniment
Pâinea se scumpește. Industria de panificație cere ajutorul statului din cauza creșterii prețului la electricitate
Scumpirea pâinii este imposibil de evitat în următoarele luni pe fondul creșterii prețului la electricitate, dar și a preţului ridicat al grâului din această perioadă. Astfel, industria de morărit şi panificaţie solicită o schemă de ajutor din partea statului pe fondul „creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică”.
„Preţul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problemă, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, dar noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tona de grâu, ceea ce este foarte mult. Noi am avut un preţ mare la grâu şi până în noua recolta şi atunci nu am modificat preţul pâinii, pentru că am zis că vine grâu din noua recoltă care e mai ieftin şi ne echilibrăm, dar din păcate ne-am dezechilibrat total”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Un accident feroviar s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, pe raza localității Tăuți. Din primele informații un tren a lovit un autoturism.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, în tren se aflau 15 persone care nu au necesitat îngrijiri medicale.


La fața locului interin pompierii din Alba Iulia cu o autospecială de stingere și o amblulanță SAJ.
De asemenea pompierii au mai comunicat că în urma…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…
Citește mai mult pe Cluj24
Somnul începe în intestin: Microbiomul, noul „regizor” al odihnei. Ce arată cercetările recente și cum ne influențează trilioanele de bacterii.
Legătura surprinzătoare dintre somn și intestin
Cercetări recente sugerează că somnul nu este controlat doar de creier, așa cum se credea până acum. Procesul începe mult mai jos, în intestin — un ecosistem complex în care trăiesc trilioane de bacterii, virusuri și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pericolul comenzilor de pe internet: O persoană din Alba a comandat un aparat de sudură, dar a primit o jucărie
Țepele pe internet s-au înmulțit în ultima perioadă. De foarte multe ori persoane de bună credință comandă produse, dar se întâmplă ca la livrare să aibă parte de surprize foarte neplăcute.
Este și cazul unei persoane din Alba, caz descris de magistrații Judecătoriei Alba Iulia, într-o motivare de instanță. Mai exact în data de 2 decembrie, magistrații au admis confirmarea renunțării la urmărirea penală.
Citește mai mult pe Alba24.ro


