Eveniment
Pandemia a redus cu 80% numărul de vizitatori la cel mai vechi muzeu din ţară, Brukenthal
Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din ţară, a înregistrat în 2020 peste 84.000 de vizitatori la sediile sale, cu 80% mai puţini decât în 2019, scăderea fiind cauzată de pandemia de COVID-19 care au dus fie la închiderea totală, fie la carantină, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul general adjunct, Dana Hrib.
“În anul 2019 s-a înregistrat un număr de 495.730 vizitatori la sedii, în comparaţie cu 84.014 în anul 2020; putem constata o scădere de 80%, rezultată din închiderea totală pentru public a sediilor pe durata stării de urgenţă şi carantină locală, deschiderea progresivă a spaţiilor de vizitare, reducerea timpului de vizitare prin introducerea pauzei pentru dezinfecţie zilnică, accesul controlat pentru păstrarea distanţării, reducerea mobilităţii şi scăderea numărului de turişti, etc. De asemenea, în cazul expoziţiilor la alte sedii şi în spaţii publice s-a înregistrat o scădere de 64 % (182.866 în 2019 faţă de 64.839 în 2020) din cauza reducerii numărului de expoziţii itinerate, a reducerii mobilităţii în spaţiile publice şi a numărului scăzut de vizitatori, raportat de alte instituţii de cultură din motive similare”, a explicat Dana Hrib.
Potrivit directorului general adjunct de la Brukenthal, primul an al pandemiei de COVID-19 a însemnat şi o reducere semnificativă a veniturilor realizate de muzeul sibian. Astfel, în 2020, Muzeul Naţional Brukenthal a reuşit să obţină 888.796 lei din vânzarea de bilete, faţă de 1.544.002 lei, încasaţi în 2019. Şi veniturile din tipărituri au fost mai mici în 2020. Dacă în 2019, Brukenthalul a încasat din publicaţii 108.607 lei, în 2020 suma din tipărituri este de 78.443 lei. În 2020, Brukenthalul a reuşit să obţină şi alte venituri (ghidaj până la declararea pandemiei, taxă foto, cercetări arheologice, restaurare laborator, etc.) în valoare de 181.661,88 lei şi o cofinanţare de 101.386 lei, pentru proiecte.
Cel mai vizitat sediu al Muzeului Naţional Brukenthal rămâne Palatul Brukenthal din Piaţa Mare situată în centrul istoric al municipiului Sibiu. În 2020, Palatul Brukenthal – cu colecţiile de Artă Europeană, Artă Românească şi expoziţiile temporare de la parter – a fost vizitat de 51.506 de oameni.
Anul 2021 este unul foarte important pentru muzeu, pentru că sărbătoreşte trei secole de la naşterea fondatorului său, Baronul Samuel von Brukenthal.
“În anul 2021, Muzeul Naţional Brukenthal sărbătoreşte 300 de ani de la naşterea (26 iulie 1721) fondatorului instituţiei, Baronul Samuel von Brukenthal. Programul cadru se numeşte ‘3 secole Brukenthal’. Agenda culturală propusă pentru acest an cuprinde 25 expoziţii la sedii, 3 expoziţii online şi 3 expoziţii integrale Muzeul Naţional Brukenthal la sediile altor instituţii de cultură”, a mai precizat directorul general adjunct, Dana Hrib.
Scăderea veniturilor proprii obţinute în 2020 nu vor duce la concedieri de personal, anunţă directorul general al Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca.
Întrebat de corespondentul AGERPRES dacă este posibil să aibă loc disponibilizări de personal în 2021, la Brukenthal, directorul Sabin Luca a răspuns: “Nu este cazul”.
Vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal trebuie să verifice programul muzeului înainte de a veni aici, pentru că, spre deosebire de anii precedenţi, în acest an, în zilele cu sărbători legale muzeul va fi închis, din cauză că nu se pot recupera zilele libere de către angajaţi.
“Trebuie să muncim în continuare şi vedem ce ne dă Dumnezeu. Atât am introdus nou, toate sărbătorile legale nu mai deschidem muzeul, pentru că nu putem da recuperări şi atunci, dacă pică duminica sau sâmbăta, se închide muzeul”, a anunţat directorul Sabin Luca.
Din 1817, la Sibiu, s-au deschis porţile Palatului Brukenthal şi ale primului muzeu din România şi Europa de Sud-Est. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Rapidul, reclamat de CFR Cluj și Dan Petrescu pentru 120.000 euro. Varga a împrumutat 60 de milioane euro. Unde s-au dus banii?
CFR Cluj și fostul antrenor al echipei, Dan Petrescu, au depus o sesizare la Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF, vizând clubul Rapid.
Alba
Locuri de muncă în Alba: 548 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM
Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 8 decembrie. Sunt vacante 548 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.
AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE
Locuri de muncă / angajări ALBA IULIA
Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon/ email
- DGA ROUTE…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Posibile scăpări de gaze la un contor exterior al unui bloc din Alba Iulia. Intervenție a pompierilor și Delgaz Grid
Posibile scăpări de gaze la un contor exterior al unui bloc de pe strada Arieșului din Alba Iulia, anunță ISU Alba.
Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit luni pe strada Arieșului, în urma unei sesizări primite prin numărul unic de urgență 112 privind posibile scăpări de gaze la un contor exterior.
La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj specializat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Omul de afaceri Dorel Goia, membru de onoare al Institutului de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române Cluj-Napoca
Omul de afaceri clujean Dorel Goia a primit, luni, diploma şi trofeul de membru de onoare al Institutului de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române Cluj-Napoca,…
Citește mai mult pe Cluj24


