Covasna
Parada cârnaților, într-o localitate din județul Covasna: 17 echipe şi-au anunţat până acum participarea. Când e ultima zi de înscriere

Până în prezent, 17 echipe formate din bucătari profesioniști și amatori au confirmat participarea la cea de-a 18-a ediție a Paradei Cârnaților. Evenimentul va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Castelul Mikes din localitatea Zăbala.
Organizatorii au precizat că cei care doresc să ia parte la acest concurs gastronomic se mai pot înscrie până miercuri, 22 noiembrie, inclusiv.

Taxa de participare este de 600 de lei de echipă, care poate fi compusă din 5 concurenţi şi 3 suporteri, în sumă fiind incluse 10 kg carne şi 15 metri de maţe de porc pentru prepararea cârnaţilor.
„Noutatea este că anul acesta festivalul va avea loc la Zăbala şi nu la Sfântu Gheorghe, cum a fost până acum.
Va fi organizat într-un hambar, care este un loc mai apropiat de tradiţii decât o sală de sport (…)
Parada cârnaţilor este cel mai vechi festival gastronomic din judeţul Covasna şi ne-am implicat în organizare, chiar dacă nu vom avea niciun profit financiar, pentru că vrem să se păstreze tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă.
De altfel, noi am participat şi în alţi ani la acest eveniment, fie în calitate de spectatori, fie de concurenţi”, a declarat Albert Zoltan, reprezentantul Zabola Estate.
Deschiderea oficială a Paradei cârnaţilor va avea loc sâmbătă
Deschiderea oficială a Paradei cârnaţilor va avea loc sâmbătă, la ora 11, iar concurenţii vor avea la dispoziţie trei ore pentru prepararea produselor pe care le vor preda juriului.
Membrii juriului vor puncta nu doar gustul şi aspectul cârnaţilor, ci şi cea mai veselă şi mai elegantă echipă, cele mai inedite decoraţiuni, precum şi cea mai autentică şi cele mai originale reţete, iar festivitatea de premiere va începe la ora 16,30.
Cea de-a 18-a ediţie a Paradei cârnaţilor este organizată de Ordinul Cavaleresc al Preparatorilor în Aer Liber , ASIMCOV, Visit Covasna, Fundaţia Roy-Chowdhury Mikes, Zabola Estate Transylvania şi Asociaţiei Pro Zabola.
Prima ediţie a Paradei Cârnaţilor a avut loc în anul 2017, după modelul „Csabai Kolbaszfesztival” din Bekescsaba, Ungaria şi s-a desfăşurat timp de mai mulţi ani în paralel cu Festivalul verzei. Agerpres
sursa foto: Facebook / Visit Covasna
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online

Actualitate
„Moș Nicolae pe două roți”, ediția a V-a la Sfântu Gheorghe: cadouri împărțite pe motociclete

Marți, 5 decembrie 2023, în municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, cadourile de Moș Nicolae vor fi împărțite pe motociclete.
Potrivit Primăriei Sfântu Gheorghe, pe 5 decembrie, pentru a cincea oară, ajutoarele Moșului vin pe motocicletă și împart cadouri în Sfântu Gheorghe.

Motocicliștii îmbrăcați în roșu vor pleca la ora 08:00 spre grădinițe, unde vor împărți pachete cu dulciuri și rechizite școlare. La ora 17:00, va începe parada festivă prin oraș.
„Moșii pe motociclete decorate vor porni din Cartierul Gării, vor străbate centrul orașului spre Spitalul Județean, apoi vor merge pe strada Vasile Goldiș, vor trece prin parc și vor încheia turul la Sepsi Value Centre.
Inițiativa este susținută și de Primăria Sfântu Gheorghe, prin intermediul proiectelor culturale”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe.
sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe
Covasna
FOTO: A început montarea staţiilor din cadrul sistemului de Bike Sharing, la Sfântu Gheorghe

Stațiile din cadrul sistemului de Bike Sharing au început să fie montate marți, în orașul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Potrivit Primăriei Sfântu Gheorghe, a început montarea staţiilor din cadrul sistemului de Bike Sharing care va fi funcţional din primăvară la Sfântu Gheorghe.

În total, peste 230 de biciclete vor putea fi închiriate de la unul din cele 17 puncte de pe teritoriul oraşului, atât pentru plimbări, cât şi pentru a merge la şcoală sau la serviciu.
„Sistemul face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care va moderniza întregul trafic şi transport public din Sfântu Gheorghe, făcându-le mai ecologice şi mai uşor de folosit”, au mai transmis reprezentanții Primăriei.
sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe
Actualitate
Covasna: Mai mult de jumătate dintre bărbaţii participanţi la campania de screening, diagnosticaţi cu adenom de prostată

Peste jumătate dintre participanții de sex masculin la campania de depistare precoce a cancerului de prostată, desfășurată săptămâna trecută de Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, au primit diagnosticul de adenom de prostată, conform informațiilor furnizate de conducerea instituției.
Potrivit sursei citate, în total, 106 pacienţi cu vârste de peste 45 de ani, nediagnosticaţi cu afecţiuni urologice, au beneficiat de consultaţii gratuite la cabinetul de specialitate din ambulatoriul spitalului, iar în urma testărilor au fost depistate 3 cazuri suspecte pe cancer de prostată.

„Majoritatea persoanelor care au beneficiat de screening au fost diagnosticate cu adenom de prostată, iar în cazul a 50 de pacienţi s-a decis administrarea tratamentelor specifice afecţiunilor de care sufereau”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Spitalului Judeţean.
Potrivit specialiştilor, cancerul de prostată este a doua cea mai frecventă afecţiune oncologică în rândul bărbaţilor cu vârste de peste 50 de ani, după cancerul de plămâni, şi afectează 1 din 7 bărbaţi.
La iniţiativa fundaţiei „Movember”, luna noiembrie a devenit, începând cu anul 2004, analogul masculin al lunii „octombrie roz”, luna de informare şi prevenire a cancerului mamar.
„Movember” a pornit iniţial din Australia
„Movember” a pornit iniţial din Australia, dar mişcarea s-a extins în toată lumea, iar, anual, sute de mii de participanţi se implică în campanii de strângere de fonduri pentru acţiuni de prevenire a cancerului de prostată, precum şi pentru promovarea sănătăţii bărbaţilor.
Într-un gest de solidaritate masculină, adepţii mişcării „Movember” îşi lasă barbă şi mustaţă pe durata întregii luni, pentru a atrage atenţia asupra maladiilor specifice bărbaţilor, în special asupra cancerului de prostată. Agerpres
sursa foto: Facebook / Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe
Actualitate
Covasna: Sfântu Gheorghe intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Noi instalaţii de lumini au fost montate în oraș

Noi instalaţii de lumini au fost montate în municipiul Sfâmntu Gheorghe, iar iubitorii patinajului vor avea la dispoziţie două patinoare.
Primăria Sfântu Gheorghe a început în această săptămână montarea instalaţiilor de lumini pentru sărbătorile de iarnă.

Deşi ordonanţele Guvernului de reducere a cheltuielilor limitează destul de mult inclusiv aceste investiţii, municipalitatea a reuşit în acest an să închirieze noi elemente de lumini pentru diferite zone din oraş.
Montarea acestora a început zilele trecute, dar vor fi folosite şi elementele mai vechi care încă mai sunt în stare de funcţionare.
E bine de ştiut că ultima achiziţie importantă de instalaţii de lumini a fost făcută acum aproape 15 ani, de-atunci fiind folosite aproximativ aceleaşi instalaţii în fiecare an.
Deşi ne-am dori să fie împodobite cât mai multe străzi din oraş, este imposibil să fie montate instalaţii pe toate cele peste 200 de străzi, dar vom încerca să ajungem cu instalaţii de lumini în fiecare cartier.
Luminile de sărbători vor fi aprinse în primul weekend din decembrie, înaintea aprinderii primei lumânări de Advent, care va avea loc duminică, 3 decembrie, de la ora 19:30 în Piaţa Centrală.
Între timp, societatea Sepsi ReKreativ pregăteşte şi un nou sezon de patinaj.
Astfel, patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi se va deschide publicului în primul weekend din decembrie, iar patinoarul în aer liber din faţa Prefecturii şi Consiliului Judeţean va putea fi folosit înainte de Crăciun.
sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe