Connect with us

Alba

Parlamentarii care votează ”la două mâini” vor fi rămâne fără 80% din indemnizația pe o lună. USR PLUS schimbă statutul aleșilor

Published

on



Parlamentarii USR PLUS au depus un proiect de modificare a Statutului senatorilor și deputaților astfel încât parlamentarii ”pianiști” care vor vota la dublu sau multiplu, folosind cartela unui alt senator ori deputat, vor fi sancționați cu reținerea pe o lună a sumei reprezentând diferența între indemnizația brută și valoarea salariului minim brut pe țară.

Adică, vor pierde peste 80% din indemnizație. De asemenea, votul viciat prin exprimarea unui vot dublu se va anula, se mai arată în propunere.

„Nu e normal ca, în România, un student care copiază să fie exmatriculat, dar un parlamentar care votează fals în numele colegului absent să nu suporte drept consecinte decât ‘avertisment scris’ , așa cum prevede acum Statutul comun al deputaților și senatorilor și Regulamentele Camerelor.

Noi, grupul USR PLUS, susținem că parlamentarii ar trebui să fie ținuți la un standard mai înalt de respect față de lege, pentru că aici e izvorul ei, și să aibă un cod de conduită demn de mandatul primit, așa că propunem să fie prevăzute consecințe directe, de micșorare a indemnizației până la nivelul salariului minim”, declară deputatul USR PLUS Oana Țoiu.

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Locuri de muncă în Alba: 428 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM

Published

on

Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 2 februarie 2026.

Sunt vacante 428 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.

AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE

Locuri de muncă / angajări ALBA IULIA

Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon/ email

  • DGA…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Echipa Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026

Published

on

Echipa Star_B1T0 din Sebeș a fost prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026, desfășurată la Satu Mare. 

18 echipe de robotică din întreaga țară au participat la competiția Meet the Techs 2026, un eveniment organizate de StarTech și PrismaTech, care a îmbinat competiția, distracția și spiritul de colaborare.

Printre participanți s-a numărat și echipa Star_B1T0 a Colegiului Național…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Cât de ușor putem cădea în capcana imaginilor și clipurilor false

Published

on

Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Reprezentanții Jandarmeriei Române au realizat recent un clip video care demonstrează cât de ușor pot fi create, cu ajutorul inteligenței artificiale, imagini și filmări care par autentice, dar care nu au existat niciodată în realitate. „Nu lăsați un algoritm să vă controleze emoțiile”, avertizează Jandarmeria.

Inițiativa Jandarmeriei de a prezenta…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Spectacol aniversar Lord of the Dance la Cluj-Napoca, în data de 2 aprilie

Published

on

Spectacolul aniversar Lord of the Dance – 30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.

Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor.

Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din București…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading