Alba
Pârtiile de schi de la Transalpina-Voineasa se deschid săptămâna viitoare. Drumul de la Oașa la Obârșia Lotrului rămâne deschis
Pârtiile de schi de la Obârşia Lotrului se vor deschide săptămâna viitoare. Startul sezonului de iarnă la Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa va fi dat vineri, 17 decembrie, începând cu ora 9:00, a anunțat administratorul domeniului.
În zonă se va putea ajunge și pe şoseaua DN 67C – Transalpina pe sectorul de drum dinspre judeţul Alba, lăsat deschis în această iarnă de CNAIR, pentru prima dată de la inaugurarea şoselei, la solicitarea prefecţilor din Vâlcea şi Alba, care au dorit să ofere turiştilor alternative la rutele obişnuite către staţiunile montane din cele două judeţe.
Citește și Premieră: Transalpina rămâne deschisă peste iarnă, pe tronsonul cuprins între Obârșia Lotrului și barajul de la Oașa
Pe pârtiile de schi de la Obârşie se va putea schia în fiecare zi, de luni şi până duminică, între orele 9:00 şi 16:30, tarifele pentru skipass-uri din acest sezon fiind de 150 de lei pentru o cartelă de o zi şi 110 de lei (până la ora 14:00) sau 100 de lei (după ora 13:00) pentru o cartelă de o jumătate de zi.
Săptămâna acesta, administratorii domeniului au avut şi o întâlnire cu reprezentanţii structurilor de intervenţie în caz de urgenţă din Vâlcea, fiind…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat. Ce a sustras dintr-o gospodărie din municipiu
Un bărbat din Blaj a fost reținut pentru furt calificat. Acesta a sustras o motocositoare dintr-o gospodărie din municipiu, în noiembrie.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 17, polițiștii de investigații criminale din municipiul Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din Blaj. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din probatoriul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un tânăr din Alba, ar fi violat și agresat o minoră în vârstă de 13 ani. Ce au găsit trupele speciale în timpul unei percheziții
Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Unirea a fost reținut de polițiști fiind cercetat într-o cauză gravă: Acesta este acuzat că ar fi violat o minoră de 13 ani, iar apoi a agresat-o fizic.
Faptele s-ar fi petrecut în perioada august-decembrie a anului 2025. În data de 17 decembrie 2025, polițiștii din Alba au efecutat două percheziții domiciliare. Acestea au fost realizate de luptătorii de la trupele speciale.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025
Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025: Joi, 18 decembrie, de la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Cel mai mare report este la Joker, de peste 8,46 milioane de euro.
La Loto 6/49 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 6,91 milioane de lei (peste 1,35 milioane de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
”Contesa din Ungaria” care a înșelat un broker imobiliar din Alba Iulia este o escroacă faimoasă cu o viață desprinsă din filme
Un broker imobiliar din Alba Iulia a căzut în plasa unei contese din Ungaria care a spus că are o avere considerabilă, ce ar conține chiar castele. Mai exact a fost țepuit cu aproape 200.000 de euro, de femeia care a i-a spus că este descendenta unei famili de nobili din Ungaria.
În realitate, ”contesa” este o escroacă cu peste 25 de ani experiență în țepe, pe nume M. Agneta. Agneta acum în vârstă de 52 de ani,…
Citește mai mult pe Alba24.ro

