Connect with us

Alba

PAŞTE 2021: VOPSITUL OUĂLOR. Tradiţii româneşti şi variante moderne. Culori, semnificaţii şi idei pentru masa de Sărbători

Published

on



În pregătirile pentru sărbătoare de Paşti, unul dintre cele mai așteptate momente este vopsitul ouălor. În tradiția românească, ouăle se vopsesc în Joia Mare, în Vinerea Mare sau chiar în Sâmbăta Mare, în funcție de zonă și de preferințe.

De la rețetele naturale tradiționale, cu foi de ceapă și frunzulițe de decor, la ouăle încondeiate, până la cele mai elegante și sofisticate modele, coșulețul cu ouă este garnisit de gospodine cu imaginație, în funcție de gustul fiecăreia.

Iată câteva rețete pentru vopsitul ouălor de Paști și semnificația culorilor.

Pe lângă ouă vopsite în diverse culori, pe masa oricărui creștin român care ține la tradiție se vor afla cu siguranță și ouăle colorate simplu, în roșu. Cu toate că are o existență precreștină, în creștinism, oul roșu simbolizează sângele vărsat de către Iisus pentru lumea reprezentată sub forma oului, devenind element definitoriu al sărbătorii pascale.

Vezi și MESAJE de PAŞTE: Cele mai frumoase gânduri pentru urări și felicitări la prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului

În satele românești, există tradiția ca ouăle pentru Paști să fie adunate din cuibar în Miercurea Mare, întrucât ouăle din această zi – alese…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

ANAF poate bloca conturile fără să meargă în control. Fiscul stabilește din oficiu sumele datorate, în anumite situații

Published

on

ANAF poate bloca conturile fără să meargă în control: Agenția Națională de Administrare Fiscală poate face verificări folosind exclusiv documentele pe care le are deja în evidență. Spre deosebire de inspecția fiscală clasică, verificarea documentară nu necesită deplasarea inspectorilor și este declanșată pe baza unor indicatori de risc fiscal.

Potrivit unui document consultat de Digi24, analiza se bazează pe…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Materiale de propagandă legionară, găsite în casa minorului care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia. Cine este

Published

on

Materiale de propagandă legionară, steaguri cu stema Gărzii de Fier, cărți și înscrisuri cu Zelea Codreanu, dar și o sutană preoțească, asta au găsit polițiștii în casa, în care locuiește minorul ce a fluturat un steag cu chipul liderului legionar, Zelea Codreanu. 

Este vorba despre Marian Ilie Ș., în vârstă de 17 din comuna Pețelea, județul Mureș. Acesta a expus în public chipul liderului legionar al Gărzii de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Guvern: Facilitățile de transport pentru veterani de război, văduve de război și pensionari, prelungite până la finalul lui 2026

Published

on

Guvernul a prelungit, joi, prin ordonanță de urgență, până la 31 decembrie 2026, termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru veteranii de război, văduvele de război și pensionari, prevăzute de legile speciale în domeniu.

„Prin acest act normativ Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru veteranii de război, văduvele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad, condiții de ceață. Prognoza meteo pe zile și localități din județ

Published

on

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad la finalul acestei săptămâni. Vor fi condiții de ceață în mai multe zone din județ.

Temperaturile maxime vor coborî la 7-8 grade, vineri și apoi la 4-5 grade, duminică. Începând de sâmbătă, minimele vor fi sub zero grade.

Va fi vreme cu nori și soare. Este posibil să se formeze ceață, mai ales dimineața și seara.

La munte, vor fi între 1 și 5…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading