Cluj
Patru deținuți de la Penitenciarul Gherla, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de compania Bosch
Penitenciarul Gherla a participat marți cu un număr de 4 persoane private de libertate care execută pedeapsa în regim deschis, la bursa locurilor de muncă oferită de Compania Bosch.
Activitatea a avut loc la sediul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Gherla și a fost subscrisă măsurilor active de mediere și combatere a șomajului, implementate de către AJOFM Cluj, în calitate de Serviciu Public de Ocupare, destinate corelării cererii și ofertei de pe piața muncii.
În cadrul evenimentului organizat, persoanele private de liberate s-au familiarizat cu ofertele de locuri de muncă puse la dispoziție de compania Bosch și au avut posibilitatea relaționării cu reprezentanții angajatorilor”, au spus reprezentanții penitenciarului.
Potrivit acestora, prin implicarea în acest gen de activități, Penitenciarul Gherla își propune să promoveze o imaginea realistă a sistemului penitenciar în general și a demersurilor de reintegrare socială, în special, ”scopul final fiind facilitarea reinserției socială a persoanelor care au executat sancțiuni privative de libertate”.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Universitatea Cluj a învins-o clar pe FC Hermannstadt, penultima clasată, cu scorul de 3-0 (1-0), duminică, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii de…
Citește mai mult pe Cluj24
Începând cu anul școlar 2026–2027, în conformitate cu Legea învățământului preuniversitar, nr. 198/2023, învățământul profesional și tehnic va fi…
Citește mai mult pe Cluj24
Super Clujul medical, cu care ne mândrim peste tot, are, pe lângă realizările sale remarcabile în domeniu, şi o serie de goluri care ţin nu atât de actul medical în…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Alarmă! Viktor Orban vorbeşte de “ultimele alegeri dinaintea războiului care se apropie de noi”
Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi ”ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban,…
Citește mai mult pe Cluj24


