Eveniment
Patru evenimente private întrerupte de poliţişti din Zalău. O nuntă, un botez, o căsătorie și o zi de naștere
O nuntă, un botez, o căsătorie civilă şi o zi de naştere au fost întrerupte, sâmbătă seara, de poliţiştii din Zalău, administratorii societăţilor care le găzduiau şi organizatorii fiind amendaţi.
Potrivit unei informări de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj transmisă, duminică, AGERPRES, poliţiştii din Zalău au fost sesizaţi, sâmbătă, de către un bărbat, cu privire la mai multe evenimente private care au loc în municipiu.
“Verificările efectuate de poliţişti au constatat că la prima locaţie are loc o stare civilă, cu participarea a 10 persoane. Administratorul societăţii şi organizatorul evenimentului au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 500 de lei. La o altă locaţie avea loc o nuntă la care participau aproximativ 50 de persoane, administratorul fiind sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Un botez şi o zi de naştere care se desfăşurau în cea de-a treia locaţie în două săli diferite şi la care participau aproximativ 60 de persoane în fiecare sală au fost întrerupte de poliţişti. Şi în acest caz administratorul societăţii a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar şeful de sală cu amendă în valoare 500 de lei”, se arată informarea de presă.
Poliţiştii reamintesc faptul că în această perioadă evenimentele private precum nunţi, botezuri, majorate sau zile de naştere sunt interzise. AGERPRES
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Volei Alba Blaj a învins miercuri, pe teren propriu, în fața unei săli arhipline, formația Volero le Cannet și s-a calificat în sferturile de finală CEV Cup.
Calificarea în sferturi a fost, de altfel, obiectivul meciului. Scorul pe seturi a fost 25-17, 18-25, 25-20, 25-19.
Echipa noastră termină grupa pe locul 3, după ce a pierdut anterior cu Savino Del Bene Scandicci (3-0 şi 3-0), VakifBank Istanbul (3-1 şi 3-0) şi…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
VIDEO. Unde e stropul de omenie? O femeie cu handicap, desculță în Mărăști. 112 și Poliția Locală, indiferente
Un caz strigător la cer s-a petrecut miercuri în Mărăști, unde o femeie cu handicap stătea desculță pe trotuar, iar serviciul 112 și Poliția Locală au fost…
Citește mai mult pe Cluj24
Cel puțin două avarii la rețeaua de apă au avut loc miercuri în Cluj-Napoca.
Blocuri fără apă
Una dintre avarii a avut loc pe Splaiul Independenței, în…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Plafonarea prețului la gaze, PRELUNGITĂ până în 2027. Anunțul lui Ilie Bolojan: Preț reglementat pentru consumatorii casnici
Plafonarea prețului la gaze, PRELUNGITĂ până în 2027: Ilie Bolojan a anunțat că prețul la gaze va fi reglementat și plafonat pentru consumatorii casnici până în martie 2027, asigurând stabilitatea facturilor pe tot parcursul anului.
El a spus că prețurile practicate până atunci nu vor depăși prețurile actuale.
Declarația lui Ilie Bolojan legată de plafonarea prețului la gaze:
”Se urmărește o ieșire…
Citește mai mult pe Alba24.ro
