Alba
Patru persoane, sancționate de polițiștii din Alba pentru nerespectarea măsurilor de carantinare
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore, polițiștii din Alba au depistat și sancționat patru persoane care nu au respectat măsura carantinării și trei care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 507 persoane aflate în carantină, 131 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 321 de persoane. Alte 19 persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 10 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 47 de terase, restaurante, fastfood-uri, iar reprezentanții acestora au fost informați în legătură cu regulile pe care trebuie să le respecte, în contextul pandemic actual.
Au fost verificate 51 de mijloace de transport persoane, din care 19 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 4 persoane care nu au respectat măsura carantinării și 3 care nu au respectat măsurile de protecție…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
FOTO: Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Aiud. dezbatere, prezentarea unor cărți și recital de muzică
La Aiud s-a desfășurat pe 15 ianuarie o nouă manifestare dedicată Zilei Culturii Naționale, care a cuprins dezbaterea cu tema „Eminescu și cultura națională”, prezentarea unor cărți apărute în proiectul editorial al Centrului Multicultural Liviu Rebreanu, un recital de muzică, o retrospectivă a volumelor dedicate aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu (2024).
Au participat elevi de la Colegiul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Biserica medievală care a dispărut din Cetatea Alba Carolina. A fost cel de-al treilea monument ca mărime din cetate
Biserica medievală care a dispărut din Cetatea Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia a găzduit în trecut monumente reprezentative care, de-a lungul timpului, au fost demolate sau distruse. Printre acestea se numără Biserica eremiţilor augustinieni, care a fost cel de-al treilea monument medieval, din punctul de vedere al mărimii, din Cetatea Alba Carolina, după Catedrala Sf. Mihail şi Palatul episcopal.
Biserica a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Alba Iulia. Spectacol folcloric extraordinar la Sala Unirii. Program
Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită la Alba Iulia, în 24 ianuarie, prin evenimente organizate de autoritățile locale.
La Sala Unirii va fi spectacol folkloric extraordinar ”Asta-i România – Ziua Unirii Principatelor Române”, de la ora 18.00. Intrarea este gratuită, însă pe bază de rezervare.
Evenimentul este organizat de Centrul de Cultura ”Augustin Bena” Alba, Muzeul Național al Unirii Alba…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: ACCIDENT rutier pe Autostrada A10, între Alba Iulia și Teiuș. Impact între două autocamioane
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineața, în jurul orei 05:00, pe Autostrada A10 între Alba Iulia și Teiuș. Două autocamioane s-au lovit.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier produs pe autostrada A10, sensul de mers Alba Iulia – Teiuș.
În accident au fost implicate două autocamioane. Nu…
Citește mai mult pe Alba24.ro