Alba
Pedepse și amenzi majorate pentru cruzime împotriva animalelor. Legea a fost promulgată
Legea care înăsprește pedepsele pentru persoanele care maltratează sau schingiuiesc animale a fost promulgată. Actul normativ prevede pedepse cu închisoare de la 2 la 7 ani pentru uciderea animalelor cu intenție, schingiuire, organizarea de lupte sau zoofilia.
Pedepsele cu închisoarea, de la trei luni la un an, cât erau anterior se majorează la șase luni și până la trei ani sau cu amendă pentru:
- intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi tăierea urechilor, a cozii, a corzilor vocale, îndepărtarea chirurgicală a ghearelor etc.
- despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioadă minimă specifică speciei pentru înțărcare
- folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.
Pedepse cu închisoare de la un an și cinci ani sau amendă sunt prevăzute pentru:
- folosirea animalelor sălbatice, indiferent de cât de blânde sunt, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane sau alte spectacole similare
- folosirea…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.
În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele
Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.
Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:
- Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
- Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar
Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.
Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.
”Am fost de acord cu acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.
Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.
Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…
Citește mai mult pe Alba24.ro



