Alba
Pensie cu doar 25 de ani de vechime pentru o nouă categorie de angajaţi. Proiect votat în Parlament
Angajaţii care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, după ce o hotărâre în acest sens a primit în Parlament 302 voturi „pentru”, unul „contra” şi patru „abţineri”.
Proiectul de lege completează în acest sens alin. (1) al art. 30 şi art. 56 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Actul normativ prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art.55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.
Potrivit textului adoptat, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi „activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.
În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele
Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.
Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:
- Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
- Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar
Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.
Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.
”Am fost de acord cu acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.
Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.
Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…
Citește mai mult pe Alba24.ro



