Connect with us

Alba

Pensii cumulate cu salarii 2022: Situațiile în care angajații care au vârsta de pensionare pot alege să râmână în activitate

Published

on



În România, din momentul în care au atins vârsta de pensionare, angajații pot alege să mai rămână în activitate, să primească în continuare leafa lunară.

Unii pensionari se pot afla chiar în situația de a cumula pensia cu salariul, dar de detaliile de fond sunt complicate.

Situații pentru care legislația NU permite cumulul pensiei cu alte venituri

I.  Pensia anticipată parțială/pensia anticipată NU se cumulează cu venituri obținute: 

  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

II. 1. Pensia de invaliditate gradul I sau II și Pensia de urmaş gradul I sau II de invaliditate NU se cumulează cu venituri obținute:

  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
  • de…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Regal de kickbox la Alba Iulia. Trei sportivi din oraș au obținut victoria în ringul Cezar Fight. Lista rezultatelor

Published

on

Trei sportivi din Alba Iulia au obținut victoria în ringul Cezar Fight Championship, gala de kickbox care s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Pavilion Mercur.

Sala de evenimente a fost plină de pasionați ai sporturilor de contact, dar și de prieteni și colegi de antrenament ai luptătorilor care au urcat în ring. În total au fost 12 meciuri puternice care au demonstrat că Alba Iulia merită să fie pe harta…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost turnat betonul rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se termină lucrările

Published

on

Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș aferent Secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. S-a folosit un complex de trei utilaje aduse special din Germania, a anunțat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

”Vă reamintesc faptul că am început aceasta procedura acum 2 săptămâni cu primul fir de tunel, tunelul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

A început Hanuka 2025. Ce semnificații are Sărbătoarea luminilor și tradiții din comunitate

Published

on

Hanuka 2025: duminică, 14 decembrie, a început Hanuka, o sărbătoare a comunității evreiești, numită și Sărbătoarea Luminilor. Aceasta durează opt zile. 

În fiecare seară de Hanuka, se aprinde o lumânare. Lumânările se pun într-un sfeşnic – sau lampă – specială, numită hanuchia.

Sărbătoarea este încărcată de semnificații pentru comunitatea evreilor.

Hanuka 2025: semnificații

De Hanuka se reamintește…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noul Mers al Trenurilor, în vigoare. Cât de mult se scumpesc biletele de călătorie, din 14 decembrie

Published

on

Din 14 decembrie intră în vigoare Noul Mers al Trenurilor, 2025-2026. Odată cu acesta, se vor scumpi și biletele de călătorie. 

CFR Călători va asigura zilnic circulația a peste 1150 de trenuri, în funcție de perioada din an: 52 în trafic internațional, 20 Intercity, 112 Interregio, 26 trenuri sezoniere și 952 Regio, acoperind astfel transportul feroviar la nivel național.

Bilete de tren mai scumpe

Biletele de tren se…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading