Connect with us

Brasov

Percheziţii în județele Brașov și Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală

Publicat


Arhivă foto

Miercuri, polițiștii din Brașov au desfășurat trei percheziții domiciliare în județele Brașov și Prahova, în cadrul unei anchete privind evaziunea fiscală, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.

În timpul percheziţiilor urmează să fie identificate şi ridicate obiecte, înscrisuri şi medii de stocare necesare pentru completarea materialului probator şi să fie pus în aplicare un mandat de aducere, o persoană urmând să fie condusă la sediul IPJ Braşov pentru audieri.

Una dintre percheziţii se desfăşoară în Braşov şi două pe raza judeţului Prahova.

Percheziţiile se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, iar acţiunea a fost efectuată cu sprijinul S.A.S. şi Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Braşov. Agerpres


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Brasov

Acord al CJ Brașov pentru demararea procedurilor de expropriere la viitoarea Centură mare a municipiului reşedinţă

Publicat

Arhivă foto

Consiliul Județean (CJ) Brașov a dat marți aprobarea pentru începerea procedurilor de expropriere în vederea implementării proiectului de construire a cunoscutului „Ocolitor mare” al municipiului Brașov.

În aceeaşi şedinţă, un reprezentant al grupului de consilieri USR – nemulţumiţi că pe ordinea de zi nu au fost introduse alte două puncte – a anunţat că va depune o plângere penală împotriva preşedintelui interimar al deliberativului judeţean, liberalul Todorică Şerban.

Preşedintele CJ Braşov a explicat că cele două puncte pe care consilierii USR au vrut să le introducă pe ordinea zi, iniţiate de aceştia, – unul privind stabilirea componenţei comisiilor de specialitate şi altul referitor la încetarea de drept a mandatului unui membru al Consiliului de Administraţie al Aeroportului – nu pot face obiectul unei şedinţe de îndată, cum era cea în care se aflau.

„Din păcate un astfel de proiect nu poate face obiectul unei şedinţe de îndată. (…) Avem o problemă destul de delicată, destul de stringentă de rezolvat.

Celelalte puncte, pe care dumneavoastră le propuneţi, pot face obiectul unei şedinţe ordinare, pe care o vom avea o dată pe care o vom stabili de comun acord, nu va depăşi mijlocul lunii decembrie”, a afirmat preşedintele CJ Braşov.

Fonduri de aproape 2 milioane de lei pentru modernizarea celor trei drumuri judeţene care vor compune viitoarea Centură ocolitoare

În contextul în care consilierii USR au insistat, susţinând că noua lor colegă, Laura Elena Lefter, ar fi rămas nerepartizată în vreo comisie, Todorică Şerban a arătat că Hotărârea adoptată în acest sens în şedinţa din 23 noiembrie produce efecte ca urmare a faptului că a semnat-o, însă nu a fost contrasemnată de secretarul CJ şi va fi transmisă spre verificare din punct de vedere al legalităţii, Instituţiei prefectului.

Ulterior, după votul privind demararea procedurilor de expropriere pentru realizarea viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Braşov, consilierul USR Aurel Agache a revenit la subiect, acuzându-l pe preşedintele CJ Braşov că, „în şedinţa din octombrie a refuzat să supună la vot hotărârea cu amendamente” şi, în consecinţă, va depune plângere penală împotriva acestuia pentru abuz în serviciu.

Pentru modernizarea celor trei drumuri judeţene care vor compune viitoarea Centură mare ocolitoare a Braşovului, conducerea deliberativului judeţean a obţinut, în cursul acestui an, fonduri europene de aproximativ 2 milioane de lei pentru realizarea documentaţiilor proiectului, jumătate din sumă urmând să fie alocată pentru exproprieri. Agerpres

Citește mai departe

Brasov

FOTO: Stadionul Tineretului din Brașov va fi refăcut din temelii. Investiție de aproape 150 milioane de lei. Precizările primarului

Publicat

sursa foto: Facebook / Allen Coliban

Stadionul Tineretului din municipiul Brașov va fi refăcut din temelii și va adus la standarde internaționale.

Potrivit primarului Brașovului, Allen Coliban, există indicatorii tehnico-economici aferenți refacerii din temelii a Stadionului Tineretului.

Costul total pentru amenajarea stadionului, cu o capacitate de 9.716 locuri este de aproape 150 de milioane de lei.

Noul stadion ar urma să poată organiza meciuri de fotbal, ar îndeplini cerințele de acreditare UEFA, dar ar putea fi folosit și pentru organizarea altor tipuri de evenimente.

„Puțină istorie e bună întotdeauna … (nu e bună în cazul ăsta, dar trebuie amintită) … 2008. Vechea administrație vorbea încă de atunci despre un nou stadion de fotbal în Brașov. New-„Municipal”. New-„Tineretului”.

Intenții lăudabile de altfel.

Brașovul a avut și are nevoie de un stadion care să îndeplinească standarde actuale de calitate.

Din păcate „stadionul vechii administrații” a rămas o Fată Morgană timp de 12 ani.

Un miraj pe care vechea administrație punea câte un reflector în anii electorali. În 2008. În 2012. În 2016. În 2020.

În toți acei ani, noul stadion a rămas la nivel de promisiune electorală niciodată onorată.

Vă las mai jos câteva randări făcute de proiectanți.

De aici mai departe e rolul consilierilor locali să aprobe indicatorii tehnico-economici, astfel încât Brașovul să aibă un stadion nou-nouț”,  a mai transmis primarul.

sursa foto: Facebook / Allen Coliban

Citește mai departe

Brasov

Brașov: Casă cuprinsă de flăcări, în Predeal. Intervin pompierii cu mai multe autospeciale

Publicat

Un incendiu violent a izbucnit, luni după-amiază, la o casă din Predeal, județul Brașov.

Potrivit ISU Brașov, incendiul a izbucnit la o casă din localitatea Predeal.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj SMURD.

Forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospeciala de stingere și o autocisternă cu apă de la Detașamentul 2 de pompieri Brașov.

Se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Știre în actualizare

 

Citește mai departe

Actualitate

Articole pirotehnice fără documente legale, confiscate de polițiștii din județul Brașov

Publicat

Arhivă foto

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”

Potrivit IPJ Brașov, duminică, 26 noiembrie 2023, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, au acționat în vederea depistării unui transport de articole pirotehnice, care, conform datelor deținute de polițiști, nu ar respecta prevederile legale din domeniu.

Astfel, polițiștii au identificat și au oprit pentru control, un autovehicul, în care erau transportate mai multe tipuri de articole pirotehnice și care era condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu acest profil de activitate.

Cu ocazia verificării aspectelor de legalitate asupra documentelor, s-a constatat faptul deși exista autorizația necesară pentru deținerea, comercializarea și transportul de astfel de mărfuri, avizul de însoțire al articolelor pirotehnice ar fi fost completat fără respectarea normelor legale în vigoare.

În acest context, întreaga cantitate de articole pirotehnice identificată, în cantitate totală aproximativă de 150 kg, a fost ridicată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Citește mai departe