Connect with us

Cluj

Percheziţii pentru trafic ilegal de droguri veterinare şi pui de bulldog, în Cluj

Published

on



Poliţiştii clujeni au efectuat, miercuri, patru percheziţii domiciliare în Dej, la solicitarea autorităţilor italiene, pentru mai multe infracţiuni, printre care trafic ilegal de droguri veterinare şi pui de bulldog.

“La data de 12 mai, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dej, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au pus în executare 4 mandate de percheziţie, emise de către Judecătoria Dej, în baza unui ordin european de anchetă transmis de autorităţile italiene. Percheziţiile au fost efectuate la locuinţele unor persoane din municipiul Dej, bănuite de săvârşirea faptelor de falsificarea documentaţiei administrative, traficul şi deţinerea ilicită de droguri veterinare, exercitarea profesiei abuzive, înşelăciune şi trafic ilegal de pui de bulldog francez”, se arată într-un comunicat trimis de IGPR.

Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor au fost descoperite 24 de exemplare canine, carnete de sănătate şi paşapoarte pentru animale, microcipuri, precum şi medicamente de uz veterinar, iar întreaga documentaţie urmează să fie înaintată autorităţilor italiene, în vederea continuării cercetărilor.

AGERPRES

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

(P) Ai cumpărat o mașină de spălat? Iată de ce merită să iei în calcul și un uscător de rufe

Published

on






Cumpărarea unei masina de spalat este un pas important pentru confortul zilnic. Este un electrocasnic care îți economisește timp și energie, transformând o activitate…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Judecătorii de la Instanța supremă atacă din nou la Curtea Constituțională legea de modificare a pensiilor magistraților

Published

on






Judecătorii de la Instanța supremă au decis vineri, în unanimitate, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Oser în centrul Clujului. Der Flohmarkt se deschide pe strada Emmanuel de Martonne

Published

on






Cu doar trei zile rămase din Lights On Romania, clujenii sunt invitați să participe, sâmbătă, la Der Flohmarkt – Oserul din centru, care va avea loc pe strada…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

EXCLUSIV. Încasările ANAF Cluj, în creștere semnificativă față de 2024. Câți bani au intrat la buget

Published

on






ANAF Cluj a publicat situația oficială a încasărilor pentru lunile septembrie, octombrie și 15 noiembrie, comparativ între 2024 și 2025, iar diferențele sunt…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading