Cluj
Perioadă de tranziție privind cursurile față în față la UBB după ridicarea RESTRICȚIILOR. Mesajul rectorului
Rectorul UBB Cluj-Napoca, Daniel David, a transmis marți un mesaj studenților și corpului academeic în legătură cu activitățile academice după ridicarea stării de alertă.
”Am urmărit discuțiile din spațiul public legate de impactul ridicării stării de alertă asupra derulării activităților academice. UBB salută insistența autorităților naționale de a ne întoarce la regimul clasic în educație, fără însă să renunțăm la a urma recomandările Comisiei Europene de a analiza rolul educației hibride în viitor.
Dar întoarcerea la regimul clasic în educație trebuie făcută rațional, pentru a ajuta comunitatea academică, nu pentru a o bulversa.
Așadar, UBB va analiza situația în Consiliul de Administrație din această săptămână și va lua decizia finală luni, 14 martie 2022, în cadrul Senatului.
Evident, decizia va fi de reîntoarcere la regimul clasic, dar cu o perioadă rațională și legală de tranziție.
Așadar, în cadrul legal existent, în parteneriat cu studenții UBB, vom asigura o perioadă de tranziție, absolut necesară, care să ne permită reorganizarea academică (ex. a orarului) și administrativă (ex. cazarea studenților în noile condiții), care să permită studenților să se reorganizeze pentru învățământul în regim clasic (ex. căutarea locurilor de cazare în oraș, replanificarea activităților aflate în derulare etc.)”, a spus David.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Tânără de 24 de ani, reținută de polițiștii clujeni pentru înșelăciune. A închiriat de 3 ori un apartament care nu îi aparținea
Polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o tânără, de 24 de ani, bănuită de săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, prin închirierea frauduloasă a unui…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
LIVE VIDEO. Boc anunță ofertele depuse pentru lotul 2 al centurii metropolitane. Care sunt firmele
Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca sunt locuri în care călătorii grăbiți sau neatenți își uită diverse bunuri, recuperate ulterior după ce au tras o spaimă bună.
…
Citește mai mult pe Cluj24