Connect with us

Cluj

Peste 1.800 de elevi clujeni au primit tablete pentru școala online. Dispozitivele, distribuite de IȘJ Cluj și cumpărate cu bani de la Guvern

Published

on



Inspectoratul Școlar Județean Cluj a distribuit astăzi, 6 ianuarie, 1.890 de tablete elevilor clujeni prin intermediul unui program finanțat de Guvernul României. Au fost vizați cu precădere elevii din mediul rural și cei care sunt nevoiți să împartă dispozitivele cu alți membri ai familiei.

Astfel, în cadrul Programului național „Educația în siguranță”, finanțat prin Hotărârea de Guvern 756/2020, IȘJ Cluj a distribuit miercuri tabletele, acestea fiind dotate cu internet gratuit și nelimitat pentru 24 de luni, pentru 13 unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj.

„Cursurile online nu vor mai fi îngreunate de lipsa tabletelor sau a internetului”

„Prin distribuirea tabletelor finanțate prin Hotărârea Guvernului, nr. 756/2020, dar și a celor achiziționate de minister i-am avut în vedere pe acei elevi, cu precădere din zonele rurale, care nu dispun, în acest moment, de niciun echipament  digital care să le faciliteze conectarea la activitățile educaționale online, respectiv pe acei elevi care, deși dețin dispozitive pentru conectare, acestea sunt partajate cu alți frați sau membri ai familiei.

Alte peste 4.700 de tablete, distribuite anterior

Considerăm că, odată cu…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: Deciziile publice cer asumare, nu pasarea responsabilității

Published

on






Deputatul Remus Lăpușan a declarat în Parlamentul României că România traversează o perioadă dificilă, marcată de probleme grave care afectează direct viața…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Femeie de 90 de ani, dispărută din Cluj-Napoca. Familia o caută. Sunați la 112 dacă o vedeți

Published

on






Poliția municipiului Cluj-Napoca solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea unei femei în vârstă de 90 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

U-BT Cluj-Napoca, demonstrație de forță în BTarena. Victorie clară cu Neptunas Klaipeda în EuroCup

Published

on






U-BT Cluj-Napoca a oferit una dintre cele mai solide prestații ale sezonului și s-a impus categoric în fața lui Neptunas Klaipeda, scor 118-97, în etapa a 11-a a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Câteva zeci de clujeni au ieșit din nou să protesteze împotriva corupției din Justiție: „Demisia Savonea”

Published

on






În jur de 70 de clujeni au ieșit, miercuri, din nou în stradă pentru a protesta împotriva „corupției din justiție”.

Oamenii, în număr mult mai mic decât…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading