Connect with us

Alba

Peste 1.900 de persoane verificate în Alba pentru respectarea măsurilor anti-COVID, în ultimele 24 de ore. Câte au fost amendate

Published

on



Peste 1.900 de persoane au fost verificate în cadrul acțiunilor organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, alături de celelalte instituții de control, privind respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore au fost verificate 655 de persoane aflate în carantină, 715 aflate în izolare și au fost organizate 13 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 431 de persoane. Alte 102 persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 56 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 69 de terase, restaurante, fast food-uri, hoteluri și 60 de  mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 89 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsura privind carantinarea/izolarea și 14 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

Cu ocazia unei…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate

Published

on

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.

Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile

Published

on

Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.

În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele

Published

on

Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.

Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:

  • Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
  • Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar

Published

on

Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.

Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.

”Am fost de acord cu acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading