Connect with us

Alba

Peste 2100 de elevi și studenți primesc bani de la stat pentru achiziția de calculatoare. 42 sunt din Alba. LISTA COMPLETĂ

Published

on



Ministerul Educației a publicat listele cu cei peste 2.100 de stundenţi şi elevi care vor primi bani, de la stat, pentru achiziţia unui calculator prin programul “Euro 200”, conform celui mai recent ordin al Ministerului Educaţiei  publicat în Monitorul Oficial .

Conform Ordinului Ministerului Educaţiei publicat în Monitorul Oficial , 2.134 de elevi şi studenţi vor beneficia de acordare a unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare.

De acest ajutor beneficiază elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie.

În acest an, bonurile de achiziţionare vor fi distribuite în perioada 20 august -27 august, iar cumpărarea propriu-zisă va fi în perioada 20 august – 15 octombrie, conform Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3.851/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 559.

Din județul Alba în listă au fost incluși 42 de elevi:

LISTA COMPLETĂ cu cei 2134 de elevi și studenți beneficiari, publicată în Monitorul Oficial poate fi văzută AICI: Lista studenți și elevi Program Euro 200

Programul “Euro 200” se derulează începând cu anul 2004. Cuantumul bonului…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori

Published

on

Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.

În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.

„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate

Published

on

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.

Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile

Published

on

Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.

În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading