Alba
Peste 3.000 de cuvinte noi, introduse în Dicționarul Limbii Române. De când intră în vigoare modificările
Dicționarul a fost îmbogățit cu mai multe cuvinte care au pătruns în limba vorbită, dar acest lucru a devenit oficial.
„Afterchool”, „breaking news” și „all-inclusive” sunt printre noile cuvinte incluse în ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), lansat marți de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române.
A III-a ediție a DOOM are peste 3.000 de modificări, majoritatea fiind noile forme morfologice ale unor cuvinte care erau deja în limbă.
Spre exemplu, scrierea de la „înșală” poate fi acum și „înșeală”, așa cum se aude în pronunție, a explicat pentru Edpedu.ro directoarea Institutului de Lingvistică, Adina Dragomirescu, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București și cercetător științific în lingvistică.
Adina Dragomirescu a mai spus că noua ediție vine cu foarte multe cuvinte noi, peste 3.000, (spre deosebire de 2.500 la ediția anterioară), marcate cu semnul plus. Astfel, inventarul limbii române ajunge la 65.600 de cuvinte.
Mulți dintre termenii noi, cum ar fi all-inclusive sau afterschool, sunt însă „uzuali”. Ei fac deja…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Raul și Darius Nistor și-au reziliat contractele cu CSM Unirea Alba Iulia. Anunțul clubului de fotbal
CSM Unirea Alba Iulia a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu jucătorii Raul Nistor și Darius Nistor.
Informația a fost făcută publică joi, 16 ianuarie.
”Sosiți în vara lui 2023 la Alba Iulia, Raul și Darius Nistor au reziliat contractele cu clubul nostru în această dimineață.
În acest sezon, Raul Nistor a evoluat 597 de minute (în cupă și campionat), în vreme ce Darius a strâns un număr de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Festivalul Alba Chess, în școlile din județ. Clasamente la Școala “Mihai Eminescu” Ighiu și la Colegiul Tehnic “Apulum” Alba Iulia
Festivalul Alba Chess, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba continuă în școlile din județ.
Adresat elevilor din clasele 0-8, festivalul are ca scop promovarea şahului în rândul copiilor.
Pe data de 14 ianuarie, Școala “Mihai Eminescu” din Ighiu a fost gazda competiției, reunind la start un număr de 30 de elevi, au anunțat organizatorii.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, apel pentru donare de sânge. Este nevoie de grupa 0 negativ
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat un apel către comunitate, solicitând ajutorul persoanelor cu grupa sanguină 0 negativ. Stocurile actuale sunt insuficiente pentru a acoperi solicitările.
Grupa 0 negativ este una dintre cele mai căutate grupe de sânge, deoarece este considerată „donator universal”. Aceast a poate fi folosită în transfuzia de urgență pentru orice pacient, indiferent de grupa sanguină….
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cele mai așteptate filme în 2025: Când apar noul film „Avatar” și ultimul film „Mission Impossible”
Cele mai așteptate filme în 2025: Când apar noul film „Avatar” și ultimul film „Mission Impossible”.
Anul 2025 promite să fie un an foarte bun pentru iubitorii de filme. Printre cele mai așteptate titluri se numără câteva filme noi, din francize deja celebre, cum ar fi „Avatar”, „Superman”, „Mission Impossible”, „Karate Kid” și „Jurassic World”.
În același timp, în industria…
Citește mai mult pe Alba24.ro