Alba
Peste 3.000 de persoane din județul Alba, legitimate de polițiști. Scopul acțiunilor: limitarea răspândirii COVID-19
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 220 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 93 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 143 mijloace de transport persoane din care 96 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 3.162 de persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 91 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și două persoane care nu au respectat măsurile privind carantinarea/izolarea.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni punctuale, organizată în Alba Iulia au fost verificate 492 de mijloace de transport, din care 72 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 856 de persoane. Au fost depistate 22 persoane care nu respectau regulile de protecție sanitară.
La Blaj au fost verificate 105 autovehicule, legitimate 168 de persoane și depistate 11 persoane care nu respectau regulile de protecție sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus.
Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.
Având în vedere că această perioadă premergătoare Sărbătorilor de Iarnă era de obicei una aglomerată când toți încercam să facem ultimele pregătiri și cumpărături, vă recomandăm să manifestați prudență în deplasările pe care le aveți de făcut și să respectați atât regulile de protecție sanitară, cât și reglementările în vigoare în contextul pandemiei de COVID-19.
Sursă și foto: IPJ Alba
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Guvernul are nevoie de o sumă uriașă în acest an, pentru acoperirea deficitului bugetar. De unde vrea să ia banii
Guvernul estimează că are nevoie în acest an de aproximativ 275 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar, preconizat a depăşi şase procente din PIB, dar şi pentru refinanţarea datoriei publice scadente în acest an, de 3,25 de miliarde de euro.
Executivul urmăreşte, astfel, contractarea unor împrumuturi de aproximativ 170 de miliarde lei de pe piaţa internă, emiterea de euroobligaţiuni în valoare de 10…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Exemplu de implicare și grijă față de seniori, la Rădești. Masă caldă gratuită pentru vârstnici, la o cantină socială
Exemplu de implicare și grijă față de seniori, la Rădești. Reprezentanții Asociației „Arian Miriam”, în parteneriat cu Primăria Rădești, au inițiat un proiect prin care oferă gratuit, de luni până vineri, o masă caldă pentru 80 de seniori din comunitate, în cadrul unei cantine sociale amenajată în clădirea reabilitată a fostei școli din Meșcreac.
„De multe ori auzim spus că <tinerilor nu le mai pasă de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului
Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor.
CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.
Sindicatele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Scandal la Alba Iulia din cauza unei finanțări date de Ungaria Palatului Principilor. Contre istorice între AUR, PSD și PNL
Un scandal s-a iscat în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, joi, 29 ianuarie, din cauza unei finanțări pe care guvernul Ungariei a oferit-o Palatului Principilor din Cetatea Alba Carolina.
O finanțare de 28.450 de euro, adică 11.000.000 forinți care a venit din partea Ministerului Culturii din Ungaria. Banii vor fi folosiți pentru o nouă expoziție în interioriul Palatului Principilor.
Însă, în timpul votului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
