Connect with us

Alba

Peste 80 de misiuni de salvare desfășurate de pompierii din cadrul ISU Alba, în minivacanța de 1 Mai

Published

on



În acest sfârșit de săptămână în care s-a sărbătorit 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba a monitorizat permanent evoluția dinamicii din teren, în scopul dispunerii, la nevoie, a măsurilor imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Zilnic, peste 80 de pompieri militari cu mijloacele tehnice din dotare s-au aflat la datorie, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Bilanțul misiunilor este următorul:

  • 60 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 2 misiuni pentru lichidarea și stingerea unor incendii;
  • 1 misiunea pentru salvarea unui animal;
  • 1 misiune pentru asanare muniție neexplodată;
  • 22 alte misiuni care au necesitat intervenția pompierilor militari.

Totodată, ținem să reamintim ca în cursul zilei de ieri s-a reușit salvarea a doi copii căzuți în zona Râpa Roșie din municipiul Sebeș.

Vezi și VIDEO Imaginile dramatice ale salvării celor doi copii căzuți în prăpastie la Râpa Roșie. Intervenția,…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Locuri de muncă vacante la stat în județul Alba: Ce instituții angajează. Condiții și cerințe. Lista job-urilor disponibile

Published

on

Locuri de muncă vacante la stat. În județul Alba mai multe instituții fac angajări în această perioadă. Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe. Alba24.ro va prezintă mai jos locurile de muncă vacante în județ, în instituții publice.

Spitalul orășenesc Câmpeni

Inspector Resurse…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

2 Februarie: Întâmpinarea Domnului și Ziua Ursului. Semnificații, tradiții și mitologie

Published

on

Întâmpinarea Domnului – Sărbătoare ortodoxă importantă în 2 februarie. Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâmpinarea Domnului, eveniment ce marchează momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif, conform Legii mozaice. Popular, ziua de 2 februarie poartă denumirea „ziua Ursului” sau „Stretenia”. În această zi iarna se întâlneşte cu primăvara.

Acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Autorizație de acces în zone cu restricții de tonaj în 2025: Ghid complet pentru obținerea documentului

Published

on

Autorizație de acces în zone cu restricții de tonaj în 2025: Ghid complet pentru obținerea documentului. 

Pentru a circula cu un autovehicul în zone cu restricții de tonaj, din Municipiul Alba Iulia, este necesară o autorizație specială. 

Aceasta poate avea o valabilitate de 1 zi, 2 luni sau mai multe luni și trebuie obținută cu cel puțin 30 de minute înainte de utilizare.

Zona 0 a municipiului include Cetatea…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Acte necesare pentru înregistrarea în Registrul Agricol și pentru obținerea atestatului de producător agricol în 2025

Published

on

Acte necesare pentru înregistrarea în Registrul Agricol și pentru obținerea atestatului de producător agricol în 2025. 

Pentru a fi înregistrat în Registrul Agricol sau pentru a obține atestatul de producător agricol, este nevoie de anumite documente care dovedesc identitatea solicitantului, dreptul de proprietate asupra terenurilor și desfășurarea unei activități agricole.

Acest ghid explică simplu și clar ce…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading