Connect with us

Cluj

Petre Roman: Revoluția nu e privită ca sursă de mândrie națională pentru că există încă ceață. Vișan: Dumnezeu ne-a pedepsit…

Published

on



dorel visan.jpg

Fostul premier al României, Petre Roman, a declarat, marți, la Cluj, în cadrul unei mese rotunde organizată de Primăria Cluj-Napoca, pe tema Revoluției din Decembrie 1989, că dacă acel momen nu e privit ca o sursă de puternică mândrie națională, este pentru că asupra memoriei colective apasă încă necunoaștere, confuzie, întunecime.

”Este o realitate pe care n-avem cum s-o ocolim: adevărurile Revoluției nu au fost deslușite. Și astăzi nu știm cine au fost înfăptuitorii în sensul cel mai crud al masacrelor. La Cluj au fost mai bine-cunoscuți, însă la București, la Baricadă, nu știm nimic despre masacrul de la miezul nopții, când 39 dintre cei care ne aflam acolo au fost răpuși din proximiate. Pentru mine a fost o mare ușurare să aflu că nu Armata Română ne-a măcelărit. Însă nu știm nimic despre operațiunile de după, când au murit aproape 1000 de oameni, până la condamnarea cuplului Ceaușescu”, a spus fostul director al Institutului Revoluției Române.

Dorel Vișan: Dumnezeu ne-a pedepsit

Actorul Doreș Vișan, de asemenea participant la Revoluție, a subliniat lipsa spiritului național din România, lipsa românismului.

”Am tăiat și stema din steagul național și am lăsat o gaură, și Dumnezeu ne-a pedepsit. Gaura asta este în toată România și bogățiile României. Tot ce era pe stema aceea, nu mai hotărâm noi, hotărăsc alții”, a afirmat Dorel Vișan.

Pentru ca lucrurile să se transforme în bine, la 32 de ani de la Revoluție, sunt necesare schimbări în familie, școală, organizațiile de tineret – care aproape nu există, în familie, în politica premierului și a președintelui României, în felul ce mâncăm, bem, cumpărăm, vindem, gândim și…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Ziariştii clujeni îşi prezintă realizările jurnalistice. Cele mai valoroase articole

Published

on






Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Published

on






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Tânăr prins cu droguri în noaptea de Moş Nicolae

Published

on






Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.

 

Moş Nicolae i-a adus o nuia…
Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi

Published

on






Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading