Eveniment
Petrecere din județul Cluj, oprită de polițiști. Amenzi în valoare de peste 10.000 de lei
Poliţiştii clujeni au aplicat 26 de amenzi, în valoare de 15.500 de lei, organizatorului şi participanţilor la o petrecere cu peste 20 de persoane organizată la o cabană din localitatea clujeană Gilău.
„La data de 24 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o cabană din localitatea Gilău, are loc un eveniment privat la care participă un număr mare de persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi ai Grupării Mobile ‘Ştefan Cicio Pop’ Cluj-Napoca. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la locaţia menţionată, un tânăr de 20 de ani, din comuna Gilău, îşi sărbătorea ziua de naştere. Totodată, în interiorul cabanei au fost identificate alte 20 de persoane”, se arată într-o informare trimisă duminică de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale în conformitate cu Legea 55/2020 şi Legea 61/1991R, în valoare totală de 15.500 de lei.
AGERPRES
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
UTCN, Marele Trofeu „Nicolae Vasilescu Karpen” la Salonul Euro Politehnicus 2025. Recunoașterea activității de cercetare
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Apel pentru donare de sânge, grupa AB negativ. CTS Alba: stocul este insuficient, pacienții au nevoie de ajutor
Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba face apel către locuitori să doneze sânge. De această dată, este nevoie de grupa AB negativ. Stocul este insuficient, iar pacienții au nevoie de ajutorul comunității.
”Grupa AB negativ este cea mai rară grupa de sânge. Avem solicitări pe această grupă, dar, din păcate, stocul este insuficient.
Dorim să ajutam toți pacientii care au nevoie de sânge, dar, în primul rând,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Câinele-salvator Yukanna a intrat la pensie. A participat la zeci de misiuni alături de Tiberiu Krizbai, de la Salvamont Alba
Câinele-salvator Yukanna a intrat la pensie, la vârsta de 11 ani, după numeroase misiuni alături de Tiberiu Krizbai de la Salvamont Alba. Activitatea sa a fost apreciată și recunoscută, fiind un membru important al echipei de salvatori.
Câțelușa Yukanna, rasa Golden Retriever, este unul dintre cei mai buni câini-salvatori din România și primul din județul Alba. Este atestată pentru căutare-salvare în mediul urban și în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vremea de weekend în Alba, 5-7 decembrie: temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 5-7 decembrie: temperaturile vor fi mai mari decât normalul perioadei, în următoarele trei zile. Vineri, maximele vor ajunge până la 11 grade Celsius. Sâmbătă și duminică, se mai răcește până la 7-9 grade.
Minimele vor varia între 1 și 3 grade.
La munte, temperaturile vor fi între 4 și 6 grade (minime de 0-1 grad).
În general, cerul va fi mai mult acoperit de nori, însă vor fi și…
Citește mai mult pe Alba24.ro


