Connect with us

Cluj

Petru Romoșan: Banksterii şi viitorul UE – cazul italian

Published

on



Am văzut ce s-a ales de MAGA (Make America Great Again !) a lui Donald Trump. Prin Joe Biden, SUA se întoarce la afacerile imperiale, la războaiele sale, as usual (business as usual). Imperiul a pus şi va pune în continuare la pământ naţiunea suverană americană, reprezentată azi mai ales de Partidul Republican, care a preluat idealurile populare, chiar şi pe cele de stânga. Partidul Democrat este numai expresia integrală a establishment-ului.

Şi astfel, drumul spre guvernul mondial, atât de drag globaliştilor de pretutindeni, nu numai celor din America, este din nou larg deschis, o autostradă.

Se pot înstăpâni Marele Reset şi teoriile sale absurde (malthusiene, schimbarea climatică, agenda verde, moneda digitală exclusivă, venitul unic universal, austeritate pentru toţi şi prosperitate pentru miliardari) ale lui Klaus Schwab şi Bill Gates (şi ale patronilor lor din umbră). Noul totalitarism banksteresc, financiarist, cămătăresc va salva, în sfârşit, lumea.

Desigur, asociat cu totalitarismul LGBTQI+, cu rasialismul, cu tirania minorităţilor împotriva tiraniei majorităţii (democraţia !), cu cenzura oarbă (noua Inchiziţie) şi alte idei halucinante, bune pentru a băga lumea în sperieţi şi într-o mare…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj în 2025. Peste 431.000 de pacienți tratați și servicii medicale la cel mai înalt nivel

Published

on






Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat împreună cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca o analiză a activității…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Petiție pentru redeschiderea Centrului de Permanență din cartierul clujean Gheorgheni: „Sănătatea nu este un lux”

Published

on






Un clujean a inițiat o petiție adresată Direcției de Sănătate Publică Cluj, prin care solicită reînființarea imediată a Centrului de Permanență din incinta…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. O casă evreiască din Cămârzana va îmbogăți Parcul Etnografic din Cluj

Published

on






O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Șofer din Cluj, amendat după ce a zburat cu 169 km/h prin Copăceni. IPJ Cluj: „Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi apărut un pieton”

Published

on






Joi, 5 februarie, în jurul orei 12:35, polițiștii din Turda au depistat un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca conducând cu viteza de 169 km/h pe un sector de drum unde…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading