Connect with us

Eveniment

Plan cultural inedit la Muzeul Brukenthal – Se împlinesc 300 de ani de la nașterea Baronului

Published

on



În acest an se vor împlini 300 de ani de la nașterea Baronului Samuel von Brukenthal.

Cu această ocazie Muzeul Național Brukenthal pregătește un plan cultural aniversar.

”Anul 2021 are o importanță deosebită pentru Muzeul Național Brukenthal în special, dar și pentru orașul Sibiu, pentru România și pentru instituțiile muzeale în general. Sărbătorirea celor 300 de ani de la nașterea întemeietorului muzeului ce îi poartă numele ne obligă la realizarea unei agende culturale deosebite. Deja am început anunţarea acestui an prin bannerele de pe drumurile publice și europene, în planul media, la sediile muzeului, vom începe și în câteva zone din Sibiu și apoi vom organiza expozițiile și celelate evenimente pe care le vom realiza cu partenerii noștri. Și în acest an, se va continua Stațiunea Muzicală Brukenthal pe care o va derula Filarmonica de Stat Sibiu, căreia îi mulțumim pentru implicare. Suntem în discuții cu Rotary Club Sibiu pentru ridicarea unei statui Brukenthal și amplasarea acesteia în Piața Mare din Sibiu”, a declarat dr. Alexandru Chituță, șef secție Marketing.

300 imagine

La începutul acestui an prof.univ.dr. Sabin Adrian Luca, Directorul General al Muzeului Național Brukenthal a adresat un mesaj:

„Născut în 1721, Baronul Samuel von Brukenthal – Guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei (1777 – 1787) – a rămas în memoria colectivă nu atât prin rolul politic și administrativ pe care istoria i l-a conferit, ci prin realizările culturale pe care și le-a asumat. Înainte de toate, von Brukenthal este întemeietorul primului muzeu public deschis pe teritoriul de astăzi al României – Muzeul Brukenthal, o instituție a cărei activitate bicentenară am sărbătorit-o în anul 2017. Rodul activității sale de colecționar reunește peste 1.000 lucrări de pictură (sec. XV – XVIII), aproximativ 1.000 stampe (gravură europeană sec. XVI – XVIII) și 2.000 planșe incluse în albume, un fond de carte de aproximativ 16.000 volume, impresionante colecții de numismatică, minerale și antichități dăruite publicului, pe care l-a considerat moștenitorul său spiritual. Protector al cercurilor artistice locale, de la pictori la muzicieni, Samuel von Brukenthal a așezat tiparele mediului cultural sibian ce avea să se concretizeze, în anul 2007, în cea dintâi Capitală Culturală Europeană a țării noastre. Standardizarea supraviețuirii umane, în vremurile actuale, privește indicatori ce țin de calitatea fizică și socială a vieții. Supraviețuirea valorilor culturale, produse de marile spirite ale omenirii, se datorează unor personalități precum Samuel von Brukenthal, prin grija căruia putem vorbi astăzi în România de Tițian, Veronese, Cranach, Van Eyck, Brueghel, Memling, ca să numim doar câțiva din maeștrii ce pot fi admirați în expoziții. Vasta moștenire lăsată de Baronul Samuel von Brukenthal ne îndeamnă să omagiem, în anul 2021, importanța activității sale de colecționar și întemeietor de instituții de cultură, cu prilejul împlinirii a trei secole de la nașterea sa.”

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. UPDATE. Accident grav la ieșire din Huedin. Bărbat descarcerat de pompieri. Alte două persoane au fost rănite

Published

on






Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc vineri pe DN1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea.

Două autoturisme au…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

FOTO ȘTIREA TA: Locuitorii unei străzi din Alba Iulia spun că vor amâna plata impozitelor. Drum plin de noroi și fără canalizare

Published

on

Locuitorii unei străzi din Alba Iulia spun că vor amâna plata impozitelor din cauza modului în care arată strada, plină de noroi după topirea zăpezilor. 

Este vorba despre Strada Sliven, aflată într-o stare avansată de degradare.

Oamenii spun că problemele sunt multiple: infrastructură rutieră deteriorată, lipsa canalizării și absența oricărei modernizări, în ciuda importanței acestei străzi pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Despăgubiri de 200.000 de lei într-un accident rutier grav. Avocatul clujean Dan Codrean: Legea trebuie aplicată concret

Published

on






Echipa Codrean Law, coordonată de avocatul clujean Dan Codrean, a obținut o hotărâre definitivă importantă într-un dosar de vătămare corporală, care aduce în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Bărbat căzut într-un lac din Turda. A fost transportat de urgență la spital

Published

on






Un bărbat a căzut într-un lac situat pe strada Ion Agârbiceanu din municipiul Turda, incidentul fiind semnalat autorităților vineri, 30 ianuarie.

La fața…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading