Eveniment
PNL Sector 3: Orban, sprijinit pentru un nou mandat de preşedinte al partidului
Biroul Politic al Filialei PNL Sector 3 anunţă că îl va sprijini pe preşedintele Ludovic Orban pentru a câştiga un nou mandat de lider al acestui partid.
„Biroul Politic al Filialei PNL Sector 3 salută decizia preşedintelui Ludovic Orban de a candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi îi va acorda tot sprijinul pentru a câştiga cursa internă. Preşedintele Ludovic Orban a preluat partidul în iunie 2017, la un an după eşecul politic din 2016. După numai doi ani de la preluarea mandatului, Ludovic Orban a reuşit să facă din PNL partidul câştigător în toate bătăliile politice electorale: europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare”, se arată într-un comunicat al PNL sector 3 transmis, duminică, AGERPRES.
Sursa citată menţionează că Orban va avea „contracandidaţi redutabili”, în PNL „competiţia fiind încurajată, pentru că aşa se nasc liderii puternici”.
„Cu eleganţa unui om politic cu vechime şi onoare, la o zi după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, Ludovic Orban a demisionat din poziţia de Prim-Ministru, deşi reuşita realizării unei coaliţii de dreapta i se datorează în mare măsură, aşa cum se vede cu claritate acum, la 2 luni de la învestirea noului guvern. Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban şi-a asumat modernizarea procesului legislativ şi curăţarea sertarelor Parlamentului de proiectele de lege nocive, lăsate de PSD. Suntem convinşi de faptul că Ludovic Orban va avea contracandidaţi redutabili, pentru că Partidul Naţional Liberal este un partid cu tradiţie, în care democraţia şi libertatea de exprimare sunt respectate. În PNL competiţia este încurajată, pentru că aşa se nasc liderii puternici”, se adaugă în comunicatul citat.
PNL Sector 3 susţine că „este foarte important însă ca această confruntare internă să fie dusă pe un ton civilizat, cu argumente viabile şi idei liberale valoroase”.
„Esenţa competiţiei interne e aceea că toţi suntem liberali, ne respectăm partidul, ţara şi ne dorim ce este mai bun pentru români. Iar puterea fiecărui liberal în parte stă în unitatea PNL”, se mai arată în comunicatul PNL sector 3. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Alexandru Rogobete despre finanțarea Spitalului Pediatric Monobloc: „Încercăm să sprijinim această construcție importantă”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit vineri la Cluj de planurile Guvernului de a susține investițiile majore în infrastructura sanitară, printre care se…
Citește mai mult pe Cluj24
Un tânăr de 19 ani din Blaj este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea, deși avea permisul suspendat.
Potrivit IPJ Alba, joi, 11 decembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri din municipiul Blaj au oprit, pentru control, pe strada Gheorghe Barițiu din municipiul Blaj, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din municipiul Blaj.
Din verificări a reieșit că acesta are dreptul de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Amenzi de peste 3 milioane lei date de Antifrauda ANAF după control la firme de ridesharing. Măsuri dispuse
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF anunță intensificarea acțiunilor de control la nivel național în domeniul transportului alternativ de persoane. Sunt vizați operatorii economici identificați cu risc fiscal ridicat pe baza analizelor recente.
În perioada septembrie-noiembrie au fost aplicate amenzi de peste 3 milioane lei.
Acţiunile sunt orientate operatorii cu risc fiscal major, prin utilizarea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
CFR Cluj și Csikszereda se înfruntă vineri, de la ora 20:30, într-un meci care poate deveni un punct de cotitură pentru formația din Gruia.
După un start de…
Citește mai mult pe Cluj24



