Eveniment
PNRR/400 milioane de euro, pentru ''România Atractivă'' – o abordare interconectată a patrimoniului cultural şi natural
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) propune în componenta 5 a Pilonului IV – „România Atractivă” un buget inţial de negociere de 400 milioane de euro, pentru o abordare interconectată a patrimoniului cultural şi natural.
Potrivit documentului, discutat, vineri, în primă lectură de Guvern, scăderea turismului extern cauzat de pandemie a făcut ca turismul de destinaţie (turism local cu valoare adăugată mare, dar care necesită investiţii individuale) să devină crucial pentru supravieţuirea şi dezvoltarea sectorului turistic, devenind un domeniu predilect de intervenţie.
Printre măsurile prevăzute de PNRR se numără:
* Elaborarea strategiei de turism cultural al României
* Elaborarea unui modul de pedagogie muzeală pentru dezvoltarea capacităţii lucrătorilor din domeniu şi instruirea ghizilor pentru a fi specializaţi în turism cultural
* Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării şi din alte destinaţii cu specific ecoturistic (ex. intervenţii asupra clădirilor publice şi private pentru recuperarea aspectului tradiţional în concordanţă cu conceptul de tranziţie verde) şi recuperarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural tradiţional prin valorificarea rutei mocăniţelor, rutei castelelor rutei bisericilor fortificate, rutei mănăstirilor rutei culelor din Oltenia, rutei curiilor din Transilvania şi a rutei pelerinilor, precum şi a traseelor gastronomice tradiţionale, a satelor şi caselor tradiţionale puse în valoare şi extinderea la nivel naţional a Drumului vinului.
* Modernizarea şi crearea de muzee tehnice adaptate pentru educaţie interactivă ca şi modernizarea şi crearea muzeelor memoriei: Muzeul Identităţilor Transilvănene (Mutra), Muzeul Holocaustului, Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 – Timişoara, Închisoarea Tăcerii de la Râmnicu Sărat şi alte memoriale. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Lucrări pe străzile din Blaj. Degradările în carosabil apărute după iarna grea sunt reparate cu asfalt rece
În Blaj au început de vineri, 30 ianuarie, lucrări de reparații la carosabil. Sunt plombate gropile apărute pe străzi după răspândirea materialului derapant. Se folosește ”asfalt rece”.
”Au început lucrările de reabilitare a carosabilului, cu asfalt rece. Așa cum știți, am avut o iarnă dificilă, cu condiții meteo ce au presupus și administrarea materialului antiderapant cu multă sare. Acest lucru a condus la o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensia de invaliditate în 2026. Care sunt condițiile de acordare și cine are dreptul la indemnizație pentru însoțitor
Pensia de invaliditate în 2026. Pensia de invaliditate este un ajutor financiar acordat persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă din cauza unor accidente de muncă, boli profesionale, ori boli obișnuite, înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
De asemenea, persoanele care necesită asistență permanentă beneficiază și de indemnizație pentru însoțitor, un sprijin suplimentar menit…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum. Comisia Europeană intervine în favoarea consumatorilor
Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum: Comisia Europeană a decis, vineri, să demareze această procedură prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere unui număr de 23 de state membre, printre care şi România, pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei privind contractele de credit de consum.
Celelalte state sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.
Erekle Gamkrelidze va…
Citește mai mult pe Alba24.ro
