Connect with us

Alba

Polițiștii rutieri din Alba au dat peste 430 de amenzi și au reținut 31 de permise în acest weekend

Published

on



Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost prezenți la datorie și în acest weekend, pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice. Au fost constatate 431 de abateri contravenționale și au fost reținute 31 de permise de conducere.

Potrivit IPJ Alba, în perioada 07 – 08 august 2021, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune care a avut ca scop creșterea siguranței rutiere și depistarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.

Cu ocazia acțiunii, au fost aplicate 431 de amenzi, care au sancționat abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Dintre acestea, 326 au fost aplicate pentru viteză, 9 pentru depășire neregulamentară, 6 pentru conducere sub influența alcoolului, 2 pentru neacordare de prioritate, iar restul pentru alte abateri.

Au fost reținute 31 de permise de conducere, retrase două certificate de înmatriculare și au fost constatate 4 infracțiuni rutiere, din care două de conducere sub influența alcoolului.

La acțiune, alături de polițiștii rutieri au participat și polițiștii de…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Șase procurori și o judecătoare din Alba, printre semnatarii listei de susținere a magistraților din documentarul Recorder

Published

on

Mai mulți procurori și o judecătoare din Alba se află printre cei 800 de semnatari ai listei de susținere a magistraților care apar în documentarul Recorder. 

Potrivit listei, aceștia sunt:

  • Mihaela Bocai – Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
  • Iulia Alina Zedler – Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
  • Denisa Maria Bic – Curtea de Apel Alba Iulia
  • Octavia Raluca Guș – Parchetul de pe lângă Tribunalul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Legea drepturilor de autor: Artiștii resping licențierea individuală, după consultări la Guvern. Discuțiile vor fi reluate

Published

on

Legea drepturilor de autor: Artiștii resping licențierea individuală, propusă de Ministerul Culturii și mai multe prevederi ale unei Ordonanțe de Urgență care reorganizează Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și îl mută în subordinea acestui minister.

Premierul Ilie Bolojan a avut consultări cu artiștii din România pe tema modificării legislației din domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe, în sensul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

"Christmas Blues", fenomenul tristeții de sărbători. Lumini sclipitoare, musafiri și cadouri vs ”obligația” de a fi fericiți

Published

on

Christmas Blues. Oamenii sunt, de obicei, mai triști în perioada sărbătorilor. Psihologii explică de ce sărbătorile pot aduce anxietate, depresie și sentimentul obligației de a fi fericit.

Luminile sclipitoare, cadourile sub brad și masa de Crăciun. Pentru mulți, însă, sărbătorile înseamnă stres, anxietate și tristețe.

Psihologii vorbesc despre „Christmas Blues”, depresia de Crăciun, care transformă perioada…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Când crește salariul minim și la ce nivel va ajunge. Acord în Coaliție pentru închiderea pachetului de reformă

Published

on

Când crește salariul minim și la ce nivel va ajunge: Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026. În prezent salariul minim în România este de 4.050 de lei.

Premierul Bolojan, dar și patronatele, s-au opus acestei măsuri, care a fost susținută în principal de PSD. Argumentul invocat de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading