Alba
Polițiștii vor primi bani în plus la salariu, în aprilie. MAI a confirmat că va achita o parte dintr-o restanță salarială
Polițiștii vor primi în aprilie o parte din restațele salariale obținute printr-o hotărâre a instanței. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, care numără circa 40.000 de membri, anunță că a obținut o victorie pentru polițiști.
SNPPC, în fruntea căruia se află Vasile Zelca, anunță că în luna aprilie 2022 se va primi cea de-a treia tranșă, în cuantum de 25%, din totalul restanței salariale recalculate în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 75/2020 potrivit stiripesurse.ro
Sindicaliștii precizează că au confirmarea Ministerului Afacerilor Interne.
„În urma solicitărilor SNPPC din ultimele două luni, către Ministerul Afacerilor Interne, avem confirmarea că se va achita, în luna aprilie 2022, cea de-a treia tranșă financiară, în cuantum de 25%, din totalul restanței salariale recalculate conform OUG nr. 75/2020, emisă în urma acțiunilor în instanțele civile ale SNPPC din anii 2018,2019,2020 (dar nu la valoarea pe care noi o solicităm și o obținem prin decizii definitive ale Curților de Apel)”, informează SNPPC.
Tranșele financiare pe care MAI le mai are de plătit polițiștilor
În plus, conform OUG nr. 75/2020, polițiștii vor mai avea de primit…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Finanțare pentru procesarea alimentelor românești: Poți să îți iei inclusiv rulotă alimentară. Condiții de eligibilitate
Ministerul Agriculturii a deschis o nouă sesiune pentru depunerea cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole, a anunțat ministrul Florin Barbu.
Potrivit acestuia, aproape 165 de milioane de euro vor fi alocate pentru extinderea și modernizarea unităților de procesare, în special în sectoare precum panificația, morăritul, patiseria, cofetăria, producția…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Categoriile de români care vor beneficia de reduceri la transport în 2026. Condiții obligatorii
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care prelungește termenele pentru menținerea facilităților de transport în 2026.
Este vorba despre anumite categorii de persoane, care trebuie să îndeplinească condiții clare pentru a putea beneficia de tarife mai mici.
Așadar, Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru:
- veteranii de război,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: ACCIDENT grav la Unirea. O femeie de 81 de ani a fost lovită de un tren. A fost transportată cu elicopterul SMURD la spital
O femeie în vârstă de 81 de ani a fost lovită de un tren luni dimineața, în jurul orei 10:30, în zona haltei Unirea.
La locul accidentului au intervenit o ambulanță SAJ de la Ocna Mureș, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Alba Iulia și un elicopter SMURD.

Potrivit unor surse, victima, o femeie în vârstă de 81 de ani, a suferit mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
REVELION 2025-2026 la Alba Iulia: Spectacol de artificii în Piața Cetății, în noaptea dintre ani
Cerul municipiului Alba Iulia va fi luminat de un foc de artificii în noaptea dintre ani. Mai exact, municipalitatea va organiza ca în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, un foc de artificii în noaptea de Revelion.
Localnicii și turiștii care se vor afla în Alba Iulia, în data de 31 decembrie vor putea sărbători trecerea dintre ani în Cetate.
Din zona Palatului Copiilor la ora 00.00, la trecerea din 2025 în 2026 va fi…
Citește mai mult pe Alba24.ro



