Alba
Postul de arhitect șef la Primăria municipiului Aiud, greu de ocupat. Concursul a fost organizat până acum de 13 ori
Primăria municipiului Aiud caută arhitect șef. Potrivit reprezentanților instituției, concursul pentru ocuparea funcției publice de conducere a fost organizat de 13 ori, însă participanții nu au reușit să obțină punctajul minim.
„Poziția de arhitect șef este printre cele mai importante din cadrul unei primării. Acesta trebuie să fie un profesionist implicat în strategia de dezvoltare a localității, un excelent cunoscător al municipiului, să fie la curent cu cele mai recente practici urbane sau să vegheze asupra dezvoltării durabile a comunității.
Aiudul nu are în prezent un arhitect șef. Concursul pentru ocuparea funcției a fost organizat de 13 ori, dar nici un participant nu a reușit să obțină punctajul minim. Am scos din nou postul la concurs, cu speranța că de data aceasta va fi ocupat”, au transmis sâmbătă reprezentanții instituției.
Potrivit anunțului publicat pe site-ul www.aiud.ro, durata timpului de muncă pentru funcția publică de Arhitect – șef al Direcției Arhitect – șef este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână, reprezentând durată normală a timpului de muncă.
Condiţiile de desfăşurare a concursului:
- Proba scrisă: 20.04.2021, ora 11:00 – sediul Primăriei Municipiului Aiud, sala Ion…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.
Erekle Gamkrelidze va…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
ANAF: acțiune de control complexă la firmele de pază. Ce urmăresc inspectorii Antifraudă și cei de la ITM
Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează o acțiune de control, complexă, la nivel național, care vizează firmele de pază, a anunțat, vineri, președintele ANAF, Adrian Nica.
“Avem în momentul acesta o acțiune foarte complexă și foarte întinsă, pentru că e la nivel național, pe partea de industrie din zona firmelor de pază.
O să vedeți o acțiune amplă a Antifraudei, raportată la salariu, la munca la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
PFA sau SRL în 2026? Analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic
PFA sau SRL în 2026? O analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, a fost realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic.
A alege între desfășurarea de activități antreprenoriale în cadrul unei Persoane Fizice Autorizate (PFA) sau în cadrul unei societăți comerciale (cum este de exemplu o societate cu răspundere limitată, SRL) impune cunoașterea avantajelor și dezavantajelor ambelor tipuri de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Artistul aiudean Stefan Balog, expus alături de Picasso și Chagall la o expoziție internațională din New Delhi
Lucrările artistului aiudean Stefan Balog au fost expuse alături de cele ale lui Picasso și Chagall, la New Delhi.
În perioada 4 februarie – 15 martie 2026 are loc la Galeria Dhoomimal din New Delhi vernisajul expoziției de gravuri Print Age, care întrunește pe simeze peste 100 de graficieni.
Printre expozanți se află și artistul aiudean Stefan Balog, care ajunge astfel într-o companie extrem de selectă, alături de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
