Connect with us

Alba

Postul Paștelui 2021: Atenție la alimentele consumate în perioada de post. Recomandările specialiștilor

Published

on



În perioada Postului înaintea Sărbătorilor Pascale, cei care respectă această tradiţie creştină, aleg să consume produse alimentare specifice perioadei. Autoritățile de siguranță alimentară transmite recomandări privind comercializarea și consumul acestor produse.

Cel mai des sunt solicitate în perioada postului produse de morărit şi panificaţie, soia, fasole, mazăre, sortimente pe bază de legume, fructe, verdețuri proaspete, produse de patiserie şi zaharoase, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, diferite sortimente de băuturi, şi alte sortimente alimentare cu origine vegetală.

Vezi și POSTUL PAȘTELUI 2021: A început cel mai lung și aspru post din an. Interdicțiile perioadei și zilele cu dezlegare la pește

Această solicitare determină operatorii din domeniul alimentar să pună pe piaţă cantităţi mai mari de astfel de alimente decât în mod obişnuit.

Având în vedere volumul mare de produse alimentare din aceste sortimente. care se regăsesc la procesare sau în distribuţie pe piaţa de consum, există riscul ca pe parcursul lanţului alimentar unele produse să fie supuse contaminării cu microorganisme sau prin contaminanţi naturali care sunt introduşi accidental sau prin tratarea inadecvată a…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Magistrații din Alba Iulia i-au interzis unui bărbat prins băut la volan să mai conducă orice tip de automobil, timp de doi ani

Published

on

Cazul unui bărbat care a fost prins beat la volan a fost judecat recent de magistrații Judecătoriei Alba Iulia. Este vorba despre un dosar penal deschis după ce bărbatul a refuzat să îi fie prelevate probe biologice, după ce a fost testat cu aparatul etilotest. 

În data de 29 ianuarie 2026, magistrații au dat o decizie în cazul șoferului. Faptele pentru care acesta a ajuns în fața judecătorilor au avut loc în data de 17…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Raed Arafat cere Parlamentului să inițieze un proiect de lege prin care să se interzică accesul minorilor la rețelele sociale

Published

on

Raed Arafat, șeful Departamentului Pentru Situații de Urgență, cere Parlamentului României să ”facă un pas curajos”. Mai exact să inițieze un proiect de lege prin care minorii sub 15 – 16 ani să nu mai aibă acces la rețelele sociale (Tik Tok, Instagram).

Arafat spune că nu este o dezbatere ideologică ci, mai degrabă o problemă de sănătate publică. Asta în condițiile în care pompierii militari sunt printre primii…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Un pensionar din Cugir care a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc a ajuns în fața instanței. Ce pedeapsă a primit

Published

on

Un pensionar din Cugir a fost recent condamnat după ce în urmă cu mai bine de doi ani a spart ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Deși fapta s-a petrecut în data de 21 iunie 2023, o primă condamnare a venit abia pe 29 ianuarie 2026, la Judecătoria Alba Iulia. 

Fapta, una întâlnită frecvent în localurile care au și jocuri de noroc a fost descrisă în motivarea instanței.

În ziua respectivă, bărbatul se afla în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Rectorul Universității din Alba Iulia, în cărți pentru funcția de ministru al Educației. Ce spune Breaz și conducerea PNL Alba

Published

on

Rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, ar ”fi în cărți” pentru funcția de ministru al Educației. Momentan ministerul este condus prin interimat de premierul Ilie Bolojan, care are misiunea de a găsi un candidat pentru funcția de ministru, după demisia lui Daniel David. 

Apariția numelui lui Daniel Breaz pentru un posibil fotoliu de ministru al Educației nu este o noutate, sau o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading