Alba
Povestea căciulii dacice, recreată în atelierul unui muzeograf. ”Misterul” de la Atelierul de istorie
Repere ale civilizației dacilor reprezintă una dintre atracțiile turistice în mai multe zone ale țării.
De la cetățile dacice, până la evenimente menite să redescopere particularități din viața acestora, pasiunea pentru istorie a fost resimțită din plin atât în Transilvania, cât și în județul Alba.
Un exemplu de pasiune pentru curiozități istorice vine de această dată de la Cluj. În Atelierul de istorie deschis de un muzeograf, se poate spune că se interpretează simboluri dacice. Unul dintre acestea, un element vestimentar: căciula dacică.
,,Am început să citim ce se știe, iar cel mai greu este să îți dai seama cum să faci hainele și cum să te lupți cu sabia respectivă.
Elementul cel mai greu de realizat și de reprodus a fost căciula dacică. Este un chin infernal, nu este deloc simplu să faci moțul. Am încercat zeci de variante, ne-am distrus mâinile, ne-am înțepat buricele degetelor.
Îmi amintesc de această perioadă de experimentare că discutam că pe Columna lui Traian căciula este mai în spate, dar din ce material era? Este din lână întoarsă? Dacă este din piele? Dar,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Obligații fiscale în februarie: Luna este una importantă din punct de vedere fiscal pentru companii, fiind marcată de mai multe termene-limită pentru declararea și plata obligațiilor către bugetul de stat. Respectarea acestora este esențială pentru evitarea penalităților, dobânzilor și a altor sancțiuni prevăzute de legislația fiscală.
În cursul lunii februarie, firmele trebuie să își îndeplinească obligațiile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tânără din Alba, rănită într-un accident produs în Sibiu. Mașina în care se afla a fost lovită din spate de un alt autoturism
O tânără în vârstă de 24 de ani din județul Alba a fost rănită într-un accident produs marți dimineața, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cristian.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un incendiu a izbucnit marți dimineața în municipiul Blaj. Focul a cuprins acoperișul unei locuințe aflată pe strada Plopilor.
Potrivit ISU Alba, Stația de pompieri Blaj a intervenit pentru stingerea unui incendiu în municipiul Blaj, strada Plopilor.
Incendiul a cuprins acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 25 mp.


Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Senatorii care nu vor participa fizic la ședințele din Parlament vor fi sancționați. Decizia a fost anunțată de președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Potrivit acestuia, este o decizie a conducerii Camerei superioare ca ședințele de plen să se desfășoare din această sesiune cu prezența fizică a senatorilor. Cei care nu vor participa vor fi considerați absenți și vor fi sancționați conform regulamentului.
”Este o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
