Alba
Precizările prefectului de Alba, Nicolae Albu, legate de redeschiderea restaurantelor și cafenelelor la interior, în Alba Iulia
Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a transmis un comunicat de presă legat de măsurile de relaxare pentru Alba Iulia, adoptate sâmbătă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba.
”Am ținut cont de trendul descendent și, imediat după comunicarea cifrelor oficiale de către DSP, am dispus convocarea CJSU pentru luarea hotărârilor ce se impun. Decizia este bazată pe date concrete nu pe populisme propagate prin conferințe de presă la sedii de partide” este mesajul acestuia.
Comunicatul complet al prefectului Nicolae Albu:
”CJSU Alba s-a întrunit astăzi pentru a analiza măsurile care se impun în perioada următoare, în funcție de rata de incidență, pentru fiecare localitate în parte.
Având în vedere faptul că după 14 zile de măsuri dispuse conform legii, cifrele reflectă rezultatul respectării măsurilor luate, am propus membrilor CJSU relaxarea mult așteptată în municipiul Alba Iulia începând cu data de 09.05.2021, ora 00.00.
Deși termenul prevăzut de legislația incidentă pentru luarea măsurilor este de 48 ore, am ținut cont de trendul descendent și, imediat după comunicarea cifrelor oficiale de către DSP, am dispus convocarea CJSU pentru luarea hotărârilor ce se impun.
Printre acestea doresc să…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Un tânăr din Lunca Mureșului s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan fără permis. Acesta a fost oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș.
Potrivit IPJ Alba, vineri, 12 decembrie, în jurul orei 23.30, polițiștii din Ocna Mureș au au oprit pentru control, pe strada Horia, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Lunca Mureșului.
Din verificări a reieșit că acesta…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un bărbat din Blaj a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furt. Acesta a sustras bani din casa unui localnic.
Potrivit IPJ Alba, vineri, 12 decembrie, polițiștii de investigații criminale din municipiul Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Blaj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetări a reieșit că bărbatul, în data de 1…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie. Care sunt creșterile de prețuri la produse și servicii
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Majorarea este cu 62,36% în ritm anual, dar cu un preț în scădere cu 2,52% față de luna precedentă. Este urmată de energia termică, cu o creștere anualizată de 18,8%, și de transportul pe calea ferată, cu 18,59% în ritm anual.
În categoria mărfurilor alimentare, au fost consemnate creșteri de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.
”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro



