Alba
Premieră: Brățările electronice pentru agresori devin realitate. IGPR a lansat licitația pentru 15.000 de dispozitive
Inspectoratul General al Poliției Române a lansat o licitație cu o valoare maximală de 205 de milioane lei pentru achiziția brățărilor electronice de monitorizare a anumitor persoane, precum și a soft-urilor necesare aferente.
Achiziția este de tip contract-cadru, comenzile fiind făcute în funcție de disponibilitățile bănești, și se întinde pe patru ani, de la semnarea contractului. Este vizată achiziția a 15.000 de brățări, potrivit Economedia.ro.
Cu ajutorul brățărilor electronice, polițiștii vor putea supraveghea în timp real agresorii care fac obiectul ordinelor de protecție.
Acestea vor putea emite, după caz, o alertă de părăsire a imobilului, alertă de depăşire a perimetrului, alertă de apropiere, alertă de defecţiune, alertă sabotare dispozitiv, alertă de testare.
Legea 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale a fost promulgată în luna mai 2021 de către preşedintele Klaus Iohannis și a intrat în vigoare.
Ce sunt brățările electronice
Brățările electronice fac parte dintr-un sistem complex, în care toate instituțiile statului trebuie să colaboreze. În primul rând este nevoie de un soft care să permită…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
30 ianuarie: Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli. Bullying-ul, o problemă la nivel mondial
Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli este marcată la data de 30 ianuarie, în şcolile din întreaga lume, cu scopul de a conștientiza problema legată de violența din școală.
Astfel, pe lângă conștientizarea problemei violenței din unitățile de învățământ, inițiativa urmărește și identificarea modalităților prin care conflictele pot fi rezolvate prin comunicare.
Ziua Internațională pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Zonele protejate vor fi stabilite doar cu acordul primarilor. Cum vor putea utiliza locuitorii terenurile
Zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi aprobate prin consultarea și acordul comunităților locale, a anunțat, joi, Ministerul Mediului. Proiectul privind zonele protejate a fost trimis pentru avizare interministerială.
Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Potrivit ministerului, proiectul de Ordonanță:
- stabilește cadrul legal pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
INSP: 57 decese din cauza gripei, confirmate de la începutul sezonului. A crescut numărul infecțiilor respiratorii acute
Au fost înregistrate 17 decese noi din cauza gripei, numărul total al acestora, de la începutul sezonului ajungâd la 57, arată cele mai recente date prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe decese sunt în Cluj, Buzău și Satu Mare.
Potrivit INSP, cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1.204) și în județele Constanța…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Polițiști și jandarmi din Alba, acțiune de prevenire a violenței în mediul școlar, la unități de învățământ din Blaj
În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
