Alba
Premierul Cîțu anunță un program prin care drumurile comunale și cele din localități mici să fie finanțate de la buget
Premierul Florin Cîțu a anunțat joi că Guvernul va elabora un program prin care drumurile comunale și cele din localități mici vor primi bani de la bugetul de stat, deoarece nu pot fi finanțate prin PNRR sau fonduri europene nerambursabile.
„PNRR este un proiect important, este o sursă de finanțare a investițiilor în România. Mai avem o altă sursă de finanțare, fondurile europene. Nici în PNRR şi nici în fonduri europene nu putem să avem drumuri comunale, drumuri din localităţi mici, comune. Acestea nu au putut să fie incluse acolo.
M-am uitat şi am cerut colegilor mei să facă o analiză, să vedem ce s-a întâmplat în ultimii ani, unde s-au dus aceste investiţii. Şi vedem că nici în fonduri nerambursabile şi nici în PNRR nu a fost inclusă această infrastructură judeţeană şi comunală, acest lucru nu există. Aici avem o problemă, pentru că ştim foarte bine că acele localităţi unde nu s-a investit în drumuri judeţene şi comunale au rămas în urmă.
Vreau să vă spun că vom demara un program de investiţii special pentru aceste drumuri. Vor avea prioritate acele localităţi unde deja există canalizare şi apă, dar nu putem să lăsăm în urmă comunităţile României, trebuie să dezvoltăm toată România.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Autorizație de acces în zone cu restricții de tonaj în 2025: Ghid complet pentru obținerea documentului
Autorizație de acces în zone cu restricții de tonaj în 2025: Ghid complet pentru obținerea documentului.
Pentru a circula cu un autovehicul în zone cu restricții de tonaj, din Municipiul Alba Iulia, este necesară o autorizație specială.
Aceasta poate avea o valabilitate de 1 zi, 2 luni sau mai multe luni și trebuie obținută cu cel puțin 30 de minute înainte de utilizare.
Zona 0 a municipiului include Cetatea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Acte necesare pentru înregistrarea în Registrul Agricol și pentru obținerea atestatului de producător agricol în 2025
Acte necesare pentru înregistrarea în Registrul Agricol și pentru obținerea atestatului de producător agricol în 2025.
Pentru a fi înregistrat în Registrul Agricol sau pentru a obține atestatul de producător agricol, este nevoie de anumite documente care dovedesc identitatea solicitantului, dreptul de proprietate asupra terenurilor și desfășurarea unei activități agricole.
Acest ghid explică simplu și clar ce…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Cum să previi gripa și răceala: Medicul din Alba Iulia, Olimpia Roșca dă cele mai bune sfaturi pentru a te proteja de boală
Cum să previi gripa și răceala. Medicul de familie Olimpia Roșca, din Alba Iulia, a oferit cititorilor Alba24 recomandări utile pentru sezonul virozelor și al gripei.
Suntem în plin sezon de gripă, viroze respiratorii sau pneumonie. DSP Alba a comunicat că la nivelul județului sunt peste 400 de cazuri de persoane cu gripă, din care 70 sunt internate.
De asemenenea, în ultima săptămână s-au înregistrat 5.039 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Opt traficanți de droguri care vindeau pe străzile din Alba, trimiși în judecată. Dosar complex cu mii de tranzacții probate
O grupare de traficanți de droguri destructurată de DIICOT Alba Iulia va ajunge în fața magistraților Tribunalului Alba. Este vorba despre opt inculpați dintre care două femei.
Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 28 ianuarie 2025.
Cei opt vor ajunge în fața magistraților pentru trafic de droguri droguri de mare risc, vânzare și deținere, toate sub forma unui grup…
Citește mai mult pe Alba24.ro