Connect with us

Alba

Premiile pentru olimpici vor fi majorate. Precizările ministrului Educației despre noile sume

Published

on



Premiile pentru olimpici ar putea fi majorate, astfel încât pentru locul I elevii să primească 1.000 de lei față de 300 de lei în prezent.

„Premiile pentru elevii olimpici, care sunt cei mai buni, care sunt rămase la un cuantum minim de 65 de lei pentru mențiune, 100 de lei premiul al III-lea, 200 de lei premiul al II-lea și maxim 300 de lei premiul I vor crește.

Propunerea Ministerului Educației aceasta este, la 1.000 de lei pentru premiul I, 700 de lei pentru premiul II, 500 de lei pentru premiul III și 300 de lei, care era cel mai mare premiu, să fie cel mai mic, pentru mențiune.

Bursele deja există, premiile vor fi mărite, alocația pentru cazare și masă va fi mărită”, a spus ministrul Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro.

Bursa de performanță pentru elevi este de 500 de lei. Aceasta se acordă, elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:

  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației
  • s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Prognoza meteo pentru a doua jumătate a lunii martie și început de aprilie: Cald, frig și apoi din nou cald

Published

on

Prognoza meteo pentru a doua jumătate a lunii martie și pentru începutul lunii aprilie. Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă.

Ulterior însă, din 24 martie şi până la jumătatea lui aprilie, vremea se va încălzi din nou.

Prognoza meteo pentru a doua jumătate a lunii martie

Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Valorile termice…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Ce alimente și servicii s-au scumpit cel mai mult, de la începutul anului 2025. Situația pe categorii

Published

on

Ce alimente și servicii s-au scumpit cel mai mult, de la începutul anului 2025. Margarina, igiena și cosmetica și serviciile poștale se află în topul scumpirilor înregistrate în februarie 2025, comparativ cu luna similară a anului anterior. Datele au fost prezentate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

Margarina s-a scumpit cu 17% comparativ cu februarie 2024, igiena și cosmetica, plus 12,88%, iar serviciile…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Fenomene meteo extreme pe DN 67C – Transalpina. În zona Rânca, drumul a fost acoperit cu gheață

Published

on

Drumarii au intervenit joi seara cu utilaje pe DN 67C – Transalpina, în zona Rânca, unde drumul a fost acoperit cu grindină în urma unor fenomene meteo extreme. 

„DN 67C, zona Rânca, a fost acoperit cu grindină.

În urma fenomenelor meteo extreme, ploaie torențială și scădere a temperaturilor, în zona montană Rânca a cazut grindină în cantități foarte mari, lucru ce a dus la acoperirea părții carosabile…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Star Pro Optimum, excelență în fotbalul juvenil din Alba Iulia. Realizări remarcabile ale tinerilor jucători formați la club

Published

on

Star Pro Optimum, excelență în fotbalul juvenil din Alba Iulia. Star Pro Optimum se remarcă ca un club de excepție în peisajul fotbalului juvenil din Alba Iulia, datorită unei echipe de profesioniști dedicați 100% acestui sport.

Staff-ul tehnic, format din Gică Bran, Filip Morar, Paul Pacurar, Dan Bara, Vitor Tiago de Freitas Fernándes „Vitinha”, Petre Badila, Cătălin Suciu, Paul Haj și Ciprian Selagea, reprezintă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading