Connect with us

Eveniment

Preşedintele CJ Harghita susţine că un bărbat ar fi fost sfâşiat de urs. Poliţia face cercetări

Published

on



fotografie cu caracter ilustrativ

Conform declarațiilor Președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, un bărbat în vârstă de 37 de ani ar fi fost sfâșiat de un urs în apropierea unui sat din comuna Mugeni. În urma cercetărilor, au fost descoperite părți din trupul său, iar Poliția a confirmat că au fost găsite rămășițe ce par a fi umane, ceea ce a determinat declanșarea unei anchete în acest caz.

Borboly Csaba a declarat presei că, din cele relatate de localnici, bărbatul a dispărut de două săptămâni iar atunci când a fost căutat, au fost găsite părţi din corpul său.

„Acum două zile se pare că a fost găsit un tânăr care a fost sfâşiat de urs pentru că mai multe părţi din corp în diverse părţi au fost găsite. Se pare că este vorba de un atac de urs şi problema mea principală este că autorităţile care investighează cazul n-au discutat cu nimeni, nici cu asociaţia de vânătoare din zonă.

Acel urs de mai multe zile este liber, care a omorât acel tânăr de 37 de ani, sat Dobeni, comuna Mugeni.

Tânărul mergea acolo de, acum, nu ştiu, două săptămâni, cum au zis localnicii, să construiască sau să reabiliteze casa de vacanţă (…)pe care o are acolo şi după două săptămâni n-au primit niciun semnal, au mers în căutarea lui şi l-au găsit aşa, sfâşiat.

Preşedintele CJ Harghita susţine că un bărbat ar fi fost sfâşiat de urs. Ce susține președintele Consiliului Județean

Eu încerc astăzi să iau legătura şi cu domnul ministru al Mediului, acest urs, dacă se adevereşte că este vorba de o sfâşiere, un omor de un urs, trebuie foarte repede identificat şi extras.

Pentru că acel urs care deja a omorât un om, a atacat un om şi a şi mâncat din corp, cum au zis localnicii, deci se vede că o parte din corp a mâncat, deci trebuie cât mai repede să fie extras”, a declarat Borboly Csaba.

Acesta a criticat Guvernul că nu i-a măsuri suficiente, în timp ce oamenii sunt ucişi de urşi şi i-a propus ministrului Mediului să reloce exemplare de urs şi în alte regiuni din ţară, dar şi în ţările europene unde există zone muntoase.

Aceste informaţii au fost făcute publice şi pe pagina de Facebook a preşedintelui CJ Harghita, într-o înregistrare video acesta susţinând că, din ce a înţeles de la localnici, „poliţia încearcă să ţină sub tăcere toată această acţiune”.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, a precizat că au fost găsite rămăşiţe ce par a fi umane, care au fost trimise pentru expertizare, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc din Târgu Mureș. Rămășițe umane, găsite în 19 iulie

„La data de 19 iulie 2023 poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Mugeni, satul Dobeni, au fost găsite rămăşiţe ce par a fi de om.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au procedat la ridicarea acestor rămăşiţe, pe care le-au înaintat specialiştilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală pentru expertiză.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonare a procurorilor, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă”, a declarat Maria Plumbu. Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

UTCN, Marele Trofeu „Nicolae Vasilescu Karpen” la Salonul Euro Politehnicus 2025. Recunoașterea activității de cercetare

Published

on






Cea de-a II-a ediție a Salonului Inventicii, Inovării și Cercetării Euro Politehnicus 2025, organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Apel pentru donare de sânge, grupa AB negativ. CTS Alba: stocul este insuficient, pacienții au nevoie de ajutor

Published

on

Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba face apel către locuitori să doneze sânge. De această dată, este nevoie de grupa AB negativ. Stocul este insuficient, iar pacienții au nevoie de ajutorul comunității.

”Grupa AB negativ este cea mai rară grupa de sânge. Avem solicitări pe această grupă, dar, din păcate, stocul este insuficient.

Dorim să ajutam toți pacientii care au nevoie de sânge, dar, în primul rând,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Câinele-salvator Yukanna a intrat la pensie. A participat la zeci de misiuni alături de Tiberiu Krizbai, de la Salvamont Alba

Published

on

Câinele-salvator Yukanna a intrat la pensie, la vârsta de 11 ani, după numeroase misiuni alături de Tiberiu Krizbai de la Salvamont Alba. Activitatea sa a fost apreciată și recunoscută, fiind un membru important al echipei de salvatori.

Câțelușa Yukanna, rasa Golden Retriever, este unul dintre cei mai buni câini-salvatori din România și primul din județul Alba. Este atestată pentru căutare-salvare în mediul urban și în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vremea de weekend în Alba, 5-7 decembrie: temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Prognoza meteo pe zile și localități

Published

on

Vremea de weekend în Alba, 5-7 decembrie: temperaturile vor fi mai mari decât normalul perioadei, în următoarele trei zile. Vineri, maximele vor ajunge până la 11 grade Celsius. Sâmbătă și duminică, se mai răcește până la 7-9 grade.

Minimele vor varia între 1 și 3 grade.

La munte, temperaturile vor fi între 4 și 6 grade (minime de 0-1 grad).

În general, cerul va fi mai mult acoperit de nori, însă vor fi și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading