Connect with us

Cluj

Președintele Federației Române de Gimnastică: Medaliile de la Campionatul European îmi aduc aminte de România de altădată

Published

on



Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a declarat că sportivele române au fost “extraordinare” la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Mersin (Turcia). Cele 5 medalii de la senioare şi 9 de la junioare aducându-i aminte de echipa României din urmă cu mai mulţi ani când era nelipsită de pe podium la concursurile internaţionale.

“Fetele au fost extraordinare la Campionatele Europene, rezultatele vorbesc de la sine. Şi mie îmi aduc aminte medaliile acestea de România de altădată.

Avem o revenire a Larisei Iordache, pe care o vedem că este din nou Larisa pe care o ştim toţi, şi care a reuşit într-un timp foarte scurt să recupereze pauza făcută după accidentare. Ea a arătat absolut excepţional, a strălucit pur şi simplu.

A avut poftă de concurs, a avut dorinţă de victorie… ce să mai spunem, Larisa este Larisa. În afară de ea, generaţia noastră de senioare este încă la început de drum. Este primul lor an de seniorat şi ăsta a fost primul lor concurs mare.

Arată foarte bine şi ele. Iar junioarele, ce putem să mai spunem… ele arată exact ca România de altădată, într-adevăr. Este o echipă excepţională. Trebuie să avem grijă de aceste fete, să fie sănătoase şi să crească frumos. Pentru că şi ele trebuie să progreseze pe dificultate”, a afirmat preşedinta FRG.

 

Citește și

FOTO/VIDEO Gimnasta Larisa Iordache a obținut trei medalii în finalele pe aparate de la Europene. Silviana Sfiringu a luat argintul la bârnă

„Miss Tarsin”. Junioara Ana Bărbosu a cucerit patru medalii de aur la Europeanul de gimnastică artistică

Sursă: Agerpres

Sursă foto: Facebook Federația Română de Gimnastică/Ziarul Financiar

CLUJUL PENTRU TOȚI – Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

sursa: Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Ilie Bolojan: Mandatul de premier va fi preluat de PSD din primăvara anului viitor

Published

on






Mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD din primăvara anului viitor, a declarat joi premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei întâlniri cu investitori…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Mitch Creek (U-BT Cluj) strălucește în EuroCup. Al doilea cel mai valoros jucător al etapei 16

Published

on






Australianul Mitch Creek, de la campioana României U-BT Cluj, a oferit o prestație impresionantă în etapa a 16-a a Eurocup, reușind să se claseze al doilea pe lista…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Nicușor Dan: „E un act de curaj pentru cineva să fie ministru al Educației azi”

Published

on






Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că situația de la Ministerul Educației este una dificilă, subliniind că lipsa unui ministru nu este un lucru bun și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Eisberg România, un reper de securitate alimentară pentru salatele gata de consum

Published

on






În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața salatelor gata de consum, și-a construit o excelentă reputație…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading