Connect with us

Brasov

Primăria Brașov lansează apelul de proiecte pe Ghidul social. 600.000 lei, suma alocată în acest an. Termen limită pentru depunerea proiectelor

Publicat


sursa foto: Primăria Brașov

Primăria Municipiului Brașov a lansat, joi, 2 martie 2023, apelul de proiecte pe Ghidul social. Astfel că vor fi alocați 600.000 de lei pentru proiectele sociale.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Brașov, Primăria Brașov lansează apelul de proiecte pe Ghidul social. Suma alocată acestui program a fost majorată în acest an. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 31 martie.

Primăria Municipiului Brașov lansează astăzi, 2 martie, ora 12.00, apelul pentru finanțările nerambursabile din bugetul local al municipiului Brașov pentru activități din domeniul social.

Asociațiile, fundațiile sau cultele religioase acreditate ca furnizori de servicii sociale sau care au activitate în domeniul social pot depune solicitările de finanțare până în data de 31 martie. Suma alocată de Municipalitate pentru finanțarea acestor proiecte este de 600.000 de lei.

,,Astăzi începe perioada de depunere a proiectelor de finanțare nerambursabilă din domeniul social. Până pe 31 martie, furnizorii de astfel de servicii din Brașov sau care prestează aceste activități în municipiul Brașov și care au activitate în domenii precum lupta împotriva violenței domestice, sprijinul pentru persoanele cu dizabilități, proiecte despre și pentru sănătate mintală și pentru tineri dezinstituționalizați pot depune proiecte de până la 50.000 de lei.

Având în vedere experiența din anii trecuți, nevoia tot mai mare de a asigura servicii sociale cât mai diversificate la nivelul orașului și discuțiile cu ONG-urile din domeniu, anul acesta am reușit să majorăm bugetul programului cu încă 100.000 de lei, ajungând la 600.000 de lei, disponibili pentru cei care vor să se implice activ în sprijinirea acestor categorii de persoane.

Modul în care noi toți ne implicăm în rezolvarea problemelor sociale este unul dintre reperele după care poate fi evaluată o comunitate”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

În urma discuțiilor avute cu furnizorii de servicii sociale în perioada de dezbatere publică a proiectului de act normativ, Municipalitatea a stabilit 5 arii prioritare pentru care se alocă finanțare în acest an, respectiv:

– victime ale violenței în familie;

– vârstnici aflați în situație de risc social (fără suport material și familial, cu venituri mici și cu susținători legali fără posibilități materiale, bolnavi sau care au capacitate redusă de realizare a unor activități de auto-gospodărire, fără adăpost etc);

– persoane cu dizabilități sau cu întârzieri în dezvoltare;

– tineri dezinstituționalizați;

– servicii sociale despre și pentru sănătate mintală.

Criteriile pe baza cărora se va face evaluarea și selecția proiectelor sociale sunt:

  • să fie programe și proiecte de interes public local;
  • să promoveze și să adauge identitate imaginii municipiului Brașov (la nivel național și internațional);
  • buna capacitate organizatorică și funcțională a beneficiarului finanțării să  fie dovedită prin: experiență în domeniul administrării altor programe și proiecte similare, capacitatea resurselor umane de a asigura desfășurarea programului sau proiectului la nivelul propus, experiență în colaborare/parteneriat cu autoritățile publice sau cu alte organizații guvernamentale și neguvernamentale din țară și din străinătate, după caz.

Conform ghidului, valoarea maximă a finanțării pe care municipalitatea o acordă este de 50.000 de lei, sumă ce reprezintă maxim 90% din valoarea proiectului; restul sumei trebuie asigurată de solicitant.

Depunerea proiectelor se poate face fie aplicând direct pe platforma www.primariabrasovenilor.ro, fie depunând solicitările prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (Primăria Municipiului Brașov, b-dul. Eroilor nr. 8, cod poștal 50007, Brașov, program luni-joi, 8.00-14.00, vineri 8.00-13.00).

Calendarul pentru implementarea ghidului de finanțare al proiectelor sociale este:

  • perioada de depunere a cererilor de finanțare:    02 – 31 martie 2023;
  • clarificări privind metodologia de finanțare:    02 – 24 martie 2023;
  • evaluarea și selecția proiectelor:    03 – 12 aprilie 2023;
  • publicarea rezultatelor preliminare:    13 aprilie 2023;
  • contestații:    18 – 20 aprilie 2023;
  • evaluarea contestațiilor: 21 – 27 aprilie 2023;
  • afișarea rezultatelor finale:   28 aprilie 2023;
  • perioada de implementare a proiectelor:  15 mai 2023 – 15 noiembrie 2023.


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Brasov

Coliziune între două autovehicule pe DN 73, în județul Brașov. Trafic alternativ

Publicat

Arhivă foto

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc, luni la amiază pe DN 73, în județul Brașov.

Potrivit IPJ Brașov, accidentul de circulație pe DN73, a avut loc în localitatea Moieciu.

UPDATE ora 14.05: Traficul rutier se desfășoară normal.

Știrea inițială

Au fost  implicate două autovehicule.

La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere Bran și, la acest moment, se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale ‐ avarii la cele două autovehicule.

Se circulă alternativ, urmând ca traficul să fie reluat în integralitate după scoaterea vehiculelor în afara părții carosabile.

Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor.

Citește mai departe

Brasov

FOTO: Ursul care a dat târcoale pe străzile din Brașov a fost eutanasiat. Grav rănit, după ce a căzut de la etaj, în parcarea unui mall

Publicat

Un urs care i-a băgat în sperieți pe brașoveni, fiind văzut în mai multe zile la rând în diferite zone din oraș, a fost eutanasiat. Animalul a suferit răni grave după ce a căzut de la etaj, în parcarea mall-ului AFI.

Potrivit Primăriei Brașov, luni dimineață fost prins ursul care umbla săptămâna trecută prin Răcădau și pe Calea București.

”Din pacate, din cauza rănilor pe care le avea, în urma încercării de a sări de la înălțime, răni incompatibile cu viața, ursul a fost eutanasiat.

Astăzi (luni, 5 iunie), în jurul orei 4.30, ursul a intrat in parcare la AFI. După ce a urcat la etajul 1 al parcării, a găsit un balcon, pe unde a încercat să iasă. A căzut de acolo și s-a rănit, după care a mers pe strada Romana, unde a fost prins de echipa de intervenție.

Având în vedere rănile pe care le avea, s-a luat decizia eutanasierii lui.

De la intrarea in parcarea mall-lui și până la prinderea lui, a fost monitorizat de echipa de interventie si nu a reprezentat nici un risc pentru brașoveni”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Brașov.

Citește mai departe

Brasov

Incendiu la restaurantul unui hotel din Brașov

Publicat

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la hotelul-restaurant Fântâniţa Mandrei din localitatea Mândra. Mai multe persoane au reușit să iasă la timp, până la sosirea pompierilor.

Potrivit ISU Brașov, la sosirea pompierilor, incendiul, care s-a produs la coşul de fum, se manifesta la acoperişul construcţiei, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.

La faţa locului s-au deplasat, iniţial, două autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă cu apă şi un echipaj SMURD.

Forţele de intervenţie au fost suplimentate ulterior cu încă o autospecială de stingere şi două autocisterne cu apă.

Știre în actualizare

Citește mai departe

Brasov

VIDEO: Șofer prins la volan cu viteză de 243 kilometri pe oră, pe Autostrada A3 în județul Brașov

Publicat

Un șofer a fost prins la volanul unei mașini, vineri la amiază, în timp ce conducea cu viteză de peste 240 kilometri pe oră pe Autostrada A3, în județul Brașov.

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au surprins cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 243 km/h, pe sectorul de autostradă A3, în județul Brașov.

Recordul deosebit de periculos a fost înregistrat vineri, 2 iunie, într-o acțiune pe care polițiștii brașoveni au organizat-o pentru a menține climatul de siguranță rutieră pe drumurile publice din județ, în contextul minivacanței prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, atunci când este cunoscută o creștere a numărului de vehicule și turiști.

După ce l-au tras pe dreapta pe conducătorul auto, un bărbat din județul Buzău, polițiștii au fost extrem de îngrijorați când au observat că în vehiculul sport se mai aflau alți trei copii, pentru care șoferul nu dorea decât să le demonstreze cu ce viteză maximă poate rula autovehiculul său.

Din fericire, acestă acțiune periculoasă a fost oprită la timp de polițiști, iar pentru viteza cu care bărbatul a circulat, a fost amendat și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile de la momentul identificării, ceea ce a făcut ca deplasarea să fie continuată de o altă persoană.

Tot în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier de astăzi, până la acest moment altor 5 conducători auto le-au fost reținute permisele de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Poliția Rutieră Brașov cere conducătorilor auto să respecte normele rutiere și să nu întreprindă acțiuni care să le poată pune viața în pericol.

Citește mai departe