Connect with us

Eveniment

Primăria Sibiu este noul proprietar al Fabricii de Cultură, pe care a cumpărat-o cu aproximativ 5,3 milioane de euro

Published

on



Primăria Sibiu a devenit proprietarul Fabricii de Cultură, achiziționând-o pentru aproximativ 5,3 milioane de euro. Aceasta include clădiri cu o suprafață de peste 6.700 de metri pătrați și un teren de 34.000 de metri pătrați, conform unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

„Fabrica de Cultură a intrat oficial în patrimoniul Municipiului Sibiu după intabularea acestui imobil în Cartea Funciară.

Primăria Sibiu a primit extrasul CF în care a fost notat contractul de vânzare-cumpărare pentru spaţiul situat pe str. Triajului, alcătuit din clădiri în suprafaţă de peste 6.700 de metri pătraţi, incluzând Fabrica de Cultură, precum şi terenul în suprafaţă de 34.000 de metri pătraţi”, se arată în comunicat.

Principalul beneficiar al Fabricii de Cultură este Teatrul Naţional „Radu Stanca”.

„Clădirea în care a fost amenajată Fabrica de Cultură serveşte de 8 ani ca un spaţiu închiriat pentru spectacolele teatrului naţional sibian.

Odată cu achiziţia şi intabularea acestei clădiri, dar şi a celorlalte construcţii şi a terenului aferent, Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ va putea să îşi continue activitatea aici.

Se vor putea amenaja ateliere, depozite şi spaţii indoor sau outdoor de activitate a celor trei instituţii culturale ale noastre”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Fabrica de Cultură a fost achiziţionat de Primăria Sibiu în cadrul unei licitaţii organizate la finalul lunii octombrie

Fabrica de Cultură a fost achiziţionat de Primăria Sibiu în cadrul unei licitaţii organizate la finalul lunii octombrie de reprezentanţi ai CITR, societatea care administrează insolvenţa SC Construcţii SA, fostul proprietar al imobilului şi terenului.

Preţul de achiziţie a fost de 5.290.000 de euro, fără TVA, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Sibiu.

Acest spaţiu cultural are capacitatea de 550 de locuri.

„Fabrica de Cultură este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de reabilitare arhitecturală din România, prin care o uzină dezafectată a fost adaptată pentru a găzdui o multitudine de evenimente culturale.

Compartimentată în trei mari săli, fiecare cu propriul său specific, Fabrica de Cultură găzduieşte la ora actuală câteva dintre spectacolele de patrimoniu ale teatrului sibian, printre care ‘Faust’, în regia lui Silviu Purcărete.

Sala ‘Eugenio Barba’, numită astfel după bine-cunoscutul regizor danez care a inaugurat acest spaţiu cu unul dintre spectacolele sale, deţine o configuraţie aparte, care îi permite să fie modelată după regulile scenei italiene, elisabetane sau de tip kabuki”, potrivit Teatrului sibian. Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. Bunicuță rătăcită în pădure, găsită de jandarmii clujeni după aproape două ore

Published

on






O femeie în vârstă din comuna Râșca, județul Cluj, a fost adusă vineri în siguranță acasă de jandarmii clujeni după ce a plecat singură, în plină noapte, și a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

O grefieră a vrut ca instanța la care lucrează să îi plătească chiria locuinței. Ce a decis Curtea de Apel Alba Iulia

Published

on

Timp de aproape doi ani, o grefieră s-a judecat cu instanța la care lucrează. Aceasta a dat în judecată instanța de judecată și cerut acordarea unei sume de bani din partea Curții de Apel la care lucrează, deoarece este din alt oraș și nu a primit o locuință de serviciu. Drept urmare a fost nevoită să își închirieze o locuință și a cerut ca instanța de judecată să îi deconteze o sumă de bani pentru plata…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Secunda care a evitat un accident pe Calea Baciului. Doi șoferi au trecut „ca la raliu” și aproape au lovit altă mașină

Published

on






Un incident extrem de periculos a avut loc în intersecția dintre Valea Seacă și Calea Baciului, unde doi șoferi au trecut pe culoarea roșie a semaforului, în viteză,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie

Published

on

Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.

Săptămâna 16 februarie 2026 – 23 februarie 2026

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading