Connect with us

Alba

Primarul Clujului, Emil Boc, scoate regionalizarea de la sertar: vrea comasarea județelor pe regiuni istorice. Unde ar fi Alba

Published

on



Primarul municipiului Cluj-Napoca redeschide subiectul regionalizării. Acesta a ieșit cu o propunere radicală: vrea comasarea județelor pe regiuni istorice. Spune că prin regionalizare ar putea fi atrase mai multe fonduri europene.

”Ca să avem o ţară ca afară trebuie să scăpăm de structurile învechite, clientelare vechi de 55 de ani”, spune Emil Boc.

Ineditul din propunerea primarului din Cluj Napoca este ca regionalizarea să nu se producă prin schimbarea constituţiei, care ar fi un lucru mult prea greu.

În schimb, acesta propune comasarea judeţelor pe regiuni istorice. Astfel, am putea atrage mult mai uşor fonduri europene şi am putea să vedem o Românie dezvoltată în scurt timp, la standarde europene.

În acest context, județul Alba ar fi absorbit într-un județ mai mare, alături de Sibiu, Brașov, Mureș și județele din Secuime.

Declarațiile lui Boc: „Să avem judeţe sau regiuni cu minin 800.000 de locuitori”

”Astăzi doar Suceava, ca judeţ, îndeplineşte această condiţie, în rest, judeţele din România nu îndeplinesc o asemenea cerinţă şi în consecinţă nu putem absorbi nici fonduri europene şi nici moderniza cu adevărat ţara pentru că există o fărâmiţare teritorială foarte mare.

Eliminarea acestor…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

20 decembrie: Ziua Internațională a Solidarității Umane. Se încurajează cooperarea între oameni, comunități și state

Published

on

Ziua Internațională a Solidarității Umane este marcată în fiecare an pe 20 decembrie. În 2025 se împlinesc 19 ani de la instituirea acestei zile.

Această zi încurajează cooperarea între oameni, comunități și state, pentru a aborda provocările globale, precum sărăcia, inegalitatea și schimbările climatice.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a identificat, la 22 decembrie 2005, prin…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Atenționare Cod Galben de ceață și polei în Alba și alte județe din țară. Localitățile vizate din județ

Published

on

Meteorologii au emis sâmbătă dimineața o avertizare Cod Galben de ceață și polei valabilă în zona joasă a județului Alba și alte județe din țară. 

Se va semnala local ceață, ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m.

Aceasta va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.

Potrivit ANM, până la ora 11:00 este vizată zona joasă a județului Alba,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Amendă de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare. PROIECT, la Senat

Published

on

Amendă de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare. Parlamentarii propun modificare legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în sensul introducerii unor amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru beneficiarii autorizațiilor de construire care nu respectă obligația de a amplasa panoul de identificare la loc vizibil pe șantier. 

O propunere…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Radare de weekend în Alba. Locații în care Poliția Rutieră monitorizează circulația, în perioada 20-21 decembrie

Published

on

Radare de weekend în Alba, 20-21 decembrie. Polițiștii rutieri monitorizează traficul și în acest weekend, în diferite locații din județ. 

Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 20 decembrie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.

Potrivit IPJ Alba, sistemele e-sigur vor acționa în zonele cu risc rutier din județul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading