Eveniment
Primarul municipiului Târgu Mureș, Soos Zoltan, cercetat de DNA într-un dosar cu privire la angajări în instituţie
Primarul municipiuluiTârgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat, în cursul acestei săptămâni, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş i-au adus la cunoştinţă faptul că este cercetat într-un dosar cu privire la anumite angajări din cadrul administraţiei publice locale.
„Ştiam din 2020 că mandatul de primar nu va fi unul uşor. Însă, mi-am asumat acest lucru, atunci când am depus jurământul şi am decis să vă reprezint cu cinste.
Presiunile şi jocurile politice sunt la ordinea zilei şi pentru că am promis mereu transparenţă, vă comunic faptul că în cursul zilei de 30 mai 2023, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş mi-au adus la cunoştinţă faptul că sunt cercetat într-un dosar cu privire la statutul oficial al unor angajaţi din cadrul Primăriei Târgu Mureş.
Faţă de cele ce mi s-au adus la cunoştinţă, manifest cooperare, transparenţă şi sunt convins că instituţiile statului îşi vor îndeplini mod onest atribuţiile de serviciu, fără a se lăsa conduse de intrigi politice sau de altă natură”, a afirmat Soos Zoltan, într-o postare pe Facebook.
Postarea edilului din Târgu Mureş a venit la o zi după ce în spaţiul public au apărut o serie de fotografii care îl prezentau pe Soos Zoltan la sediul DNA Târgu Mureş.
sursa: Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la…
Citește mai mult pe Cluj24
Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.
Pe…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Alba
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
