Connect with us

Cluj

PRIMII BENEFICIARI AI PROGRAMULUI DE SUSŢINERE A ANTREPRENORILOR LOCALI „GO LOCAL” AU INAUGURAT LOCAŢIILE ÎN PROIECTELE IULIUS

Published

on



Compania IULIUS continuă programul Go Local, prin care sprijină business-urile locale, aflate la început de drum, să acceseze reţeaua sa de centre comerciale. Primii beneficiari au deschis deja locaţii, alţii au participat la târguri, iar mulţi se află în etapa finală de semnare a parteneriatului. Antreprenorii locali interesaţi pot aplica online, accesând: www.iuliuscompany.ro/golocal.

ferma de papusi iulius mall cluj 04

Peste 150 de mici întreprinzători s-au înscris, până în prezent, în programul Go Local, pe care compania IULIUS l-a demarat în toamnă. Campania îşi propune să îi încurajeze pe antreprenorii locali care nu au mai fost prezenţi în centre comerciale sau mall-uri să intre în proiectele IULIUS, oferindu-le o serie de avantaje. Programul este implementat în cele două ansambluri mixte ale companiei, Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara, dar şi în reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iaşi şi Suceava. Obiectivul este de a creşte numărul de retaileri activi şi, din acest program, în cinci ani să se dezvolte noi reţele de antreprenori la nivel naţional.

ferma de papusi iulius mall cluj 02

Producători de articole artizanale sau cosmetice organice, mici întreprinzători din HORECA şi din entertainment, florării, producători apicoli, magazine cu produse pentru copii, antreprenori din domeniul serviciilor sunt câteva dintre profilurile celor care s-au înscris în program. Pe lângă prezenţa în cele mai importante centre comerciale din România, Go Local le oferă celor selectaţi beneficii precum scutirea temporară de la plata chiriei sau reduceri, flexibilitate la durata contractului, campanii de promovare, consultanţă şi, cel mai important, vizibilitate şi clienţi mai numeroşi.

Interesul este foarte mare şi, de curând, au fost…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Published

on






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Tânăr prins cu droguri în noaptea de Moş Nicolae

Published

on






Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.

 

Moş Nicolae i-a adus o nuia…
Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi

Published

on






Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Record naţional la Institutul Inimii Cluj. 300 de proceduri TAVI prin care viaţa pacienţilor este prelungită cu ani buni

Published

on






Institutul Inimii din Cluj-Napoca îşi consolidează statutul de cel mai important centru din ţară în ceea ce priveşte tratarea bolilor cardiovasculare. De exmplu, la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading