Alba
Procedura schemei de ajutor pentru HORECA, în consultare publică. Programul pune la ”bătaie” 500 de milioane de euro
Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar întreprinderilor din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 a fost publicat spre consultare publică, a anunţat, luni, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).
Potrivit sursei citate, procedura publicată detaliază implementarea schemei, iar acordarea ajutoarelor de stat se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID-19 cu modificările şi completările ulterioare.
Documentul poate fi vizualizat AICI: Procedura Ajutor de stat HORECA 24_05_2021
Schema de ajutor de stat se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele opt regiuni de dezvoltare şi, conform documentului, este implementată de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Bugetul alocat acestui tip de ajutor de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
26 decembrie: Concert extraordinar de Crăciun, la Palatul Cultural din Blaj. Tenorul Ștefan von Korch și alți invitați
Tenorul Ştefan von Korch revine la Blaj pentru tradiţionalul Concert Extraordinar de Crăciun, vineri 26 decembrie, la Palatul Cultural, de la ora 18.00.
Potrivit organizatorilor, după succesul formatului „Duelul Tenorilor” de la Bucureşti şi Sibiu şi apariţiile răsunătoare în concertele „Los Tres Tenores” din Honduras, solistul este invitat într-un nou program de acelaşi gen, alături de tenorii Eusebiu Huţan…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
CNAIR: emiterea rovinietei, îngreunată miercuri din cauza unor lucrări la infrastructura IT. Recomandări pentru șoferi
CNAIR a anunțat utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că, miercuri, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS poate fi îngreunată. Se fac lucrări la infrastructura de comunicații cu operatorii de telefonie mobilă. Lucrările vor fi în intervalul orar 22.00 – 23.00….
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: TIR înmatriculat în Alba, implicat în accident pe DN 66. A intrat într-o casă pe marginea drumului
Un TIR înmatriculat în Alba a fost implicat, miercuri dimineața, într-un accident rutier petrecut pe DN66 în localitatea Lainici, Defileul Jiului. Camionul a intrat într-un imobil de pe marginea drumului.
Potrivit IPJ Gorj, TIR-ul a rămas blocat pe diagonala drumului, după ce a intrat în coliziune cu zidurile unei case, de pe marginea carosabilului.
Nu sunt persoane rănite.
Potrivit unor surse locale, carosabilul ar fi…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Legea ce impune ca minimum 40% dintre sportivii dintr-o echipă să fie români, atacată la CCR. Motivul
Lege ce impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competițiile naționale oficiale să fie români a fost atacată la Curtea Constituțională a României. Președintele Nicușor Dan a transmis o sesizare de neconstituționalitate.
În opinia sa, actul normativ este discriminatoriu.
”Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi…
Citește mai mult pe Alba24.ro

