Connect with us

Alba

Profesorii care hărțuiesc elevi, suspendați de la catedră. Proiect de lege adoptat de Senat

Published

on



Senatorii au aprobat luni completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul suspendării raporturilor de muncă pentru personalul didactic în cazul săvârşirii unor fapte contra libertăţii şi integrităţii sexuale.

Proiectul instituie cazuri de suspendare a contractului de muncă:

  • la iniţiativa conducătorului unităţii/instituţiei de învăţământ, dacă faţă de o persoană angajată s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unor fapte de violenţă sau de natură sexuală;
  • de drept, dacă o persoană angajată într-o unitate/instituţie de învăţământ este trimisă în judecată pentru faptele menţionate, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
  • tot de drept, dacă faţă de persoana angajată s-a luat una dintre următoarele măsuri preventive – reţinerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de serviciu.

Sintagma „personal angajat în unităţile de învăţământ” include toate categoriile de personal, fără a se limita la ”cadre didactice”, potrivit unui amendament admis.

Alina Gorghiu, inițiatorul proiectului, a…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Unul din zece români în vârstă de peste 55 de ani nu a fost folosit deloc internetul. Situația pe regiuni

Published

on

Unul din zece români cu vârste între 55 și 74 de ani de ani nu a folosit deloc internetul. Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică. Procentul scade odată cu vârsta, la 2% la categoria 35-54 de ani și la 1% la tinerii de 16-34 de ani.

INS arată că ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. În anul 2025, 11,3% dintre românii cu vârste cuprinse între…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Case de marcat virtuale: cum pot fi utilizate telefonul, tableta sau calculatorul pentru încasări

Published

on

Case de marcat virtuale. Un proiect legislativ dă posibilitatea comercianților să folosească telefonul, tableta sau calculatorul pe post de casă de marcat. Trebuie să aibă instalată o aplicație aprobată de ANAF. Varianta ar înlocui casele de marcat clasice.

Vânzătorii ar putea vinde de oriunde, inclusiv din fermă sau de la târguri. Aceștia nu ar mai trebui să cumpere aparate de mii de lei. Aplicația ar transmite automat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Care sunt cei mai căutați candidați pentru angajare fără studii. Salarii oferite

Published

on

Printre cei mai căutați candidați fără studii superioare se află șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul pentru curățenie, arată datele unui sondaj derulat de o platformă de recrutare.

”Finalul de an vine cu oportunități pentru candidații din segmentul blue collar (fără studii superioare), 5.500 de joburi fiind acum disponibile pentru aceștia pe iajob.ro și alte 6.400 pe eJobs.ro.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Atenționare de la Poliția Alba: cumpărați doar articole pirotehnice permise de lege. Polițiștii au intensificat controalele

Published

on

Poliția Alba atenționează asupra respectării legislației privind deținerea, cumpărarea și vânzarea articolelor pirotehnice. Polițiștii au intensificat activitățile de control.

Potrivit IPJ Alba, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utilize doar articole pirotehnice din categoria F1, ce prezintă risc scăzut.

Acestea sunt artificiile de brad, bețigașe bengale, jerbe de mici dimensiuni și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading