Alba
Profesorii care nu au ore la clasele terminale vor intra în concediu. Cum vor fi plătiți cei care predau între 12 și 29 aprilie
Profesorii care au activități de predare în perioada 12-29 aprilie vor fi plătiți „doar pentru norma didactică de predare aferentă funcției de bază”, dacă numărul de ore nu depășește norma, indiferent dacă sunt titulari sau suplinitori, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației.
Ministerul Educaţiei a făcut precizări privind modul în care profesorii îşi vor lua concediu în perioada 12-29 aprilie 2021. Potrivit documentului transmis inspectoratelor şcolare, dascălii care nu au ore la clasele terminale intră în vacanţă timp de o lună.
Vacanţa de primăvară, prelungită: Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare lămuriri în privința felului în care cadrele didactice intră sau nu în concediu, în perioada vacanței de primăvară.
„La programarea concediilor se vor lua în considerare următoarele aspecte:
Cadrele didactice care au în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a seral și/sau frecvență redusă, în perioada 12 – 29 aprilie 2021, vor fi în activitate. Și, la cerere, aceste cadre didactice pot fi programate în concediu de odihnă doar în zilele în care nu desfășoară activități didactice la aceste clase;
Cadrele didactice care nu au…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
ACCIDENT la Sebeșel. Femeie lovită de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar strada. Șoferul a părăsit locul accidentului
O femeie de 75 de ani din Săsciori a fost lovită de un autoturism luni, 13 ianuarie, după ce a traversat strada prin loc nepermis, pe raza localității Sebeșel. Șoferul a părăsit locul accidentului, fiind identificat de polițiști pe raza localității Șugag.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 ianuarie 2025, polițiștii din Sebeș au identificat un bărbat de 63 de ani, din localitatea Șugag, ca persoană bănuită de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Andrei Rațiu a fost desemnat ”tricolorul lunii decembrie” prin voturile fanilor Echipei Naționale de Fotbal
Fotbalistul originar din Aiud, Andrei Rațiu, a fost desemnat ”tricolorul lunii decembrie”, a anunțat Echipa Națională de Fotbal a României.
Andrei a obținut 48,7% din voturile fanilor, depășindu-i pe Darius Olaru (25,5%) și Daniel Bîrligea (20,7%).
Jucătorul român este curtat în aceste zile de Real Madrid.
”Fundașul dreapta al lui Rayo Vallecano, Andrei Rațiu, le-a atras atenția nu numai celor Real Madrid,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
ANAF se încurcă în cota de TVA la bateriile de stocare ale sistemelor fotovoltaice. Acuzații de tratament discriminatoriu
ANAF se încurcă în cota de TVA la bateriile de stocare: Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) atrage atenția asupra a ceea ce numește tratament fiscal discriminatoriu aplicat de Administrația Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru achiziția de baterii de stocare de către prosumatori.
”Deciziile contradictorii ale agențiilor ANAF din diferite județe creează confuzie și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
LOCURI de MUNCĂ în ALBA: 386 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM
Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 14 ianuarie. Sunt vacante 386 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.
Se angajează și personal pentru partea tehnică, de teren a lucrărilor la un birou de cadastru din Alba Iulia. Detalii, AICI.
AICI: ADAUGĂ…
Citește mai mult pe Alba24.ro