Alba
Prognoza meteo 11–17 octombrie: Vine frigul! De marți, ploi în fiecare zi, iar la munte, lapoviță și ninsoare
Săptămâna ploilor. Cantitățile de apă vor rezolva, în mare parte, problema secetei, iar singurii care se vor bucura de vremea rea vor fi agricultorii.
Temperaturile vor fi sub normalul perioadei. La munte, sunt așteptate lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Potrivit prognozemeto.ro, odată cu dislocarea anticiclonului est-european de la nivelul țării noastre, avem parte de avansul unor depresiuni și fronturi care vor aduce ploi consistente pe tot parcursul săptămânii.
Vezi și VREMEA în ALBA, 11-17 octombrie: Temperaturi în scădere, câteva ploi. Prognoza meteo pe zile, în localități din județ
Vreme de toamnă cu ploi, lapoviță și ninsoare
– După atâta acalmie adusă de persistența anticiclonului est european la nivelul țării noastre vreme de săptămâni bune, următoarea săptămână aduce o dinamică mult mai interesantă din punct de vedere sinoptic.
Astfel, avem parte de o alternanță între centri barici de joasă presiune (depresiuni) dar și centri barici de presiune ridicată (anticicloni).
Fix această alternanță este cea care permite avansul și al unor fronturi atmosferice (de ocluziune și reci) și spre arealul geografic al țării noastre, aducând cu ele și…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Noi reguli pentru participarea la târguri internaționale. Cum vor putea accesa firmele ajutorul de la stat
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) propune noi reguli pentru participarea la târgurile internaționale. Printr-un proiect publicat vineri, se intenționează revizuirea criteriilor de selecție pentru acordarea ajutorului de minimis, pe care antreprenorii îl pot solicita pentru a participa la târguri internaționale.
„Până acum, selecția pentru participarea la târgurile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât a costat modernizarea DJ 107V pe 11,5 km între Sânmiclăuș și Fărău. Consiliul Județean Alba a actualizat datele investiției
Consiliul Județean Alba a actualizat datele investiției pentru modernizarea DJ 107V între Sânmiclăuș, Alecuș și Fărău. Este vorba despre un tronson de 11,5 km de drum pietruit ce a fost amenajat și asfaltat.
Drumul face legătura între DJ 107 Blaj – Jidvei (din zona satului Sânmiclăuș) și DJ 107D Ocna Mureș – Fărău. Recepția lucrărilor a fost făcută de Consiliul Județean Alba în 4 decembrie.
Au fost realizate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: superstiții românești legate de sărbătoarea din 20 decembrie. Ce nu ar fi bine să faci
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: Sărbătoarea Ignatului, marcată pe 20 decembrie este legată de practica tradițională de sacrificare a animalelor. Acest obicei se leagă de pomenirea vieții de jertfă a Sfântului Ignatie și reprezintă o formă de caritate și ajutor pentru cei sărmani.
În această zi mulţi români, mai ales din mediul rural, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun.
Ignatul cade întotdeauna în plin…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
PROGRAM magazine de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 în Alba: Kaufland, Lidl, Profi, Penny, Selgros, Carrefour, mall-uri
PROGRAM magazine în minivacanțele de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 Majoritatea magazinelor au program special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cei care doresc să cumpere alimente sau cadouri în această perioadă au la dispoziție mai multe supermarketuri și complexuri comerciale la Alba Iulia.
Program KAUFLAND Alba Iulia de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026
Calea Moților 120
Luni și marți, 22-23 decembrie:…
Citește mai mult pe Alba24.ro

