Connect with us

Alba

Programul CASA VERDE- FOTOVOLTAICE: Ghidul de finanțare a fost modificat, iar proiectele au termen mai lung de finalizare

Published

on



Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis Ordinul pentru modificarea ghidului de finanțare al Programului Casa Verde Fotovoltaice. Ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial prevede prelungirea termenului în care trebuie implementat proiectul cu 4 luni (de la 8 la 12 luni).

Noile modificări transmise marți evită blocajele în procesul de instalare și decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validați în program.

„Programul Casa Verde Sisteme Fotovoltaice a fost o idee foarte bună, implementată însă cu deficiențe majore, la nivelul anului 2019.

La preluarea mandatului am găsit acest program într-un blocaj total. În prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar cca 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare.

Ghidul inițial a fost gândit atât de restrictiv și limitativ, încât cele mai multe dintre cereri nu ar fi putut fi decontate în baza acestuia. Așadar, am decis modificarea ghidului de finanțare, flexibilizarea acestuia, astfel încât beneficiarii să își poată primi banii.

Acum nu mai există niciun impediment pentru executarea lucrărilor și transmiterea cererilor de decontare și îi invităm pe toți beneficiarii să finalizeze acest proces”, a declarat Barna…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani

Published

on

OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Este o nouă platformă destinată companiilor care doresc să construiască, implementeze și gestioneze agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani.

Lansarea marchează un pas important în strategia companiei de a sprijini adoptarea AI la nivel enterprise și de a concura cu alte platforme de pe piață.

Platforma Frontier este concepută…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

CJ Alba stabilește reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău. Licitație pentru Planul de Amenajare a Teritoriului

Published

on

Reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău: Consiliul Județean Alba are în lucru Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal. Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că acesta este un document deosebit de important, care are în vizor trei drumuri emblematice din județ: Transapuseana, Drumul Mănăstirilor și DJ 107K-Galda de Jos-Întregalde-Bârlesti (intersecție cu Transapuseana). 

PATZ Trascău este o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție, nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă

Published

on

Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir sunt nemulțumiți de salarizare, de condițiile de muncă și de lipsa perspectivei. 

Potrivit surselor Alba24, în aceste zile au avut loc o serie de discuții între muncitori și conducerea Fabricii de Arme Cugir, fără rezultate concrete, dar nemulțumiri mari sunt și la UM Cugir.

Muncitorii au amenințat cu proteste, care ar putea izbucni chiar…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia va colabora cu cei de la DIRTY SHIRT, în calitate de ambasadori ai proiectului

Published

on

Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia anunță colaborarea cu DIRTY SHIRT în calitate de ambasadori oficiali ai proiectului, într-un comunicat transmis Alba24.

Organizatorii festivalului Praetorian Gates, care revine cu o a doua ediție în 3-4 iulie 2026, în Cetatea Alba Carolina, au plăcerea de a anunța o colaborare semnificativă cu trupa Dirty Shirt, care se întoarce la Alba Iulia și devine ambasador oficial al…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading