Alba
Programul principalelor magazine din Alba pentru 30 noiembrie și 1 decembrie. Ce supermarketuri sunt deschise de Ziua Națională
Anul acesta, românii se bucură de o minivacanţă de 5 zile, deoarece Sfântul Andrei şi 1 decembrie, Ziua Naţională a României, pică marți, respectiv miercuri, iar guvernul a mai aprobat și ziua de 29 noiembrie ca zi liberă pentru bugetari.
Până acum, sărbătorile legale erau un prilej de relaxare şi mulţi alegeau să părăsească oraşul şi să se refugieze la munte pentru câteva zile. Însă, în 2021, pandemia a dat peste cap planurile de vacanţă ale românilor. Mai mult, a afectat şi programul de funcţionare al supermarketurilor.
An de an, marile magazine anunţau program scurt pentru această perioadă, dar în 2021, din cauza restricţiilor de deplasare şi a programului deja restricţionat de autorităţi, majoritatea supermarketurilor nu îşi vor modifica programul de funcţionare. Unele dintre acestea, cum ar fi cazul Selgros a anunțat că în 1 decembrie va deschide magazinul chiar cu o oră mai devreme decât în zilele normale.
Supermarketuri ca Lidl, Kaufland, Penny nu au precizat pe site modificări de program și nici operatorii de la relații clienți nu cunosc orarul de funcționare în 1 Decembrie. Dintre magazinele de bricolaj Ambient și Dedeman au făcut precizări clare pentru aceste două zile
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Duminică, 21 decembrie: Activități organizate cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, la Alba Iulia. PROGRAM
Activități dedicate Zilei Victimelor Comunismului în Romania și Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății vor avea loc duminică, 21 decembrie, de la ora 11:00, în locații relevante pentru momentul revoluției din 1989.
Astfel, locațiile sunt:
- Troița din Piața I.I.C. Brătianu Alba Iulia – ora 12:00
- Monumentul Eroilor Revoluției (Bd. Transilvaniei, Alba Iulia) – ora 12:45
- Sala Unirii Alba Iulia – ora 13:20
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
eIdentity, noul serviciu MAI de indetificare prin cod QR. E bun inclusiv pentru validarea vârstei pe platformele de social media
eIdentity, noul serviciu prin care românii își pot dovedi vârsta. Poate fi folosit inclusiv pentru validarea vârstei pe platforme de social media.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat un nou serviciu electronic de identitate digitală, care permite cetățenilor să prezinte securizat doar anumite date din cartea electronică de identitate (CEI), aflate sub controlul exclusiv al posesorului, anunță Andrei Nicoară, expert…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
"Bradul care Unește" oameni și regiuni ale țării a ajuns la Șona. "Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi", sâmbătă, 20 decembrie
Evenimentul „Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi”, organizat de Asociația Șona Connect, va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, în Grădina de Joacă Șona Connect, de la 16:30.
Este a patra ediție, iar noutatea acestui an este „Bradul care Unește!”.
Povestea Bradului care Unește
„Totul a pornit la Focșani, de la pasiunea și bunătatea doamnei Alisa Harcan, creatoarea canalului Doctor Crochet.
Pentru a aduce un strop de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Primăria Aiud: Concurs pentru ocuparea unui post de inspector, în cadrul Direcției Arhitect – Șef. Condiții de participare
Primăria municipiului Aiud organizează concurs pentru ocuparea unui post de inspector, grad profesional principal, în cadrul Direcției Arhitect – Șef, Compartiment GIS, Cadastru din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Aiud.
În conformitate cu prevederile art. VII alin. (3) lit. a) din OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului…
Citește mai mult pe Alba24.ro

