Connect with us

Eveniment

Programul Rabla ar putea fi modificat – Se dorește introducerea trotinetelor electrice

Published

on



Programul Rabla este un program de succes, al cărui scop ar fi să scoată din circulație mașinile poluante. Le înlocuiește cu mașini noi, numai că ele sunt tot poluante, chiar dacă într-o mai mică măsură, spune ministrul mediului, Tanczos Barna.

De aceea, el ar vrea ca acest program să vină cu măsuri alternative și să dea posibilitatea de a cumpăra și alte mijloace de transport, nepoluante, cum ar fi, de pildă, trotinetele electrice, scrie Digi 24.

„Cine predă mașina și scoate din circulație o mașină poluantă să aibă opțiunea să cumpere și altceva decât mașină, un alt mijloc de transport. În București, de exemplu, de ce n-am putea să cumpărăm acele trotinete electrice și să folosim trotinetele electrice în loc de mașini? Trebuie să ne gândim și la asemenea opțiuni, pentru că echilibrul ar fi mult mai mult în favoarea mijloacelor de transport nepoluante, hibrid, electric”, a declarat Tanczos Barna la Digi24.

Mașinile hibrid sunt și acum incluse în programul Rabla, iar în prezent, sunt depuse dosare pentru peste 5.000 de mașini electrice, tot în cadrul programului Rabla, a spus Tanczos Barna.

Tichetele pentru hibrid și electrice vor rămâne în continuare valabile, iar Ministerul Mediului va căuta să suplimenteze bugetul programului Rabla în 2021, deși,  spune ministrul Tanczos Barna, bugetul pe 2020 nu a fost consumat în totalitate.

„Probabil trebuie mai multă campanie de informare. Mașinile electrice sunt destul de scumpe astăzi, dar cu siguranță în doi-trei ani, lucrurile se vor schimba radical. Avem deja producători de mașini care în patru-cinci ani se gândesc să scoată complet din fabricație motoarele standard”, a arătat ministrul mediului.

În ceea ce privește stațiile de încărcare, există un program special la Fondul de mediu. Au fost finanțate peste 300 de stații de încărcare în 2020. Autoritățile locale vin și aplică pentru acest sprijin financiar și se va continua această finanțare.

„Dar mai avem nevoie de o discuție și cu sistemul național de electrificare, pentru că în anumite zone este practic insuficientă rețeaua actuală, trebuie să se facă investiții și pe partea de transport de energie electrică”, a semnalat Taczos Barna.

Sursa: Digi 24

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Întrerupere programată a furnizării de gaz pe mai multe străzi din Ciumbrud. Recomandări pentru locuitori

Published

on

Compania Delgaz Grid anunță că serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi întrerupt miercuri, 11 februarie 2026, între orele 09:00 și 13:00, pe mai multe străzi din localitatea Ciumbrud, județul Alba. 

Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție.

Astfel, compania va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi:

  • Vasile…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

Published

on






Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Horoscop 10 februarie 2026: tensiuni, decizii amânate și provocări pentru multe zodii. Cine trebuie să evite conflictele

Published

on






Ziua de marți, 10 februarie, vine cu avertismente importante pentru majoritatea zodiilor, potrivit previziunilor astrologice. Problemele de comunicare, stresul profesional…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară

Published

on

Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.

Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.

După perioada mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading